În imediata apropiere a Muzeului Național din Kyoto, lângă o stație de salvare în fața căreia trona un cireș cu ramuri pendente, ca o salcie acoperită cu flori mărunte roz, am intrat să ne adăpostim de ploaia devenită abundentă și rece, vizitând templul Sanjusangen-do, fără să bănuim măcar ce minunăție se află aici.

Am vizitat templul Kodai-ji, templul taikoului Hideyoshi, printre reprize de ploaie: când sub formă de burniță, când prăvălindu-se peste noi ceva mai năbădăioasă.

În partea de est a orașului Kyoto se întind numeroase și foarte importante temple budiste, dar și câteva altare mai mari sau mai mici, o parte dintre ele fiind legate printr-o potecă pietruită ce urmează malul unui canal cu apă, fiind numită Cărarea filosofiei – pe parcursul a două zile și într-o seară, noi am reușit să vizităm doar câteva (pentru mine, unele au fost repere noi față de cele vizitate dată trecută).

Urcând într-un autobuz de pe linia 206, am reușit să ajungem cu numai câteva minute înainte de ora închiderii pentru accesul publicului în perimetrul templului Kinkanku-ji, cu al său faimos Pavilion de aur, situat la circa 2 km distanță de Daitoku-ji, în direcția sud-vest, cu intrare din strada Kitaojidori. De fapt, am ajuns la cea mai potrivită oră pentru fotografii, atunci când lumina blândă a soarelui ce coboară spre asfințit învăluia parcă tot peisajul într-o atmosferă caldă și intimă…