Dincolo de povestea de dragoste dintre fiica unei familii de brahmani bogaţi şi un mistic care aparţine, cel puţin aparent, castei inferioare, se află povestea unei călătorii spirituale. Shwetambari ( în panteonul hindus, Sarasvati este zeiţa cunoaşterii autentice, a înţelepciunii şi a învăţăturii ) are un drum lung de parcurs de la copila răsfăţată şi adorată de întreaga comunitate din Banaras până la Învăţătoarea respectată care-i ajută cu dăruire pe ceilalţi.

Subiectul este tratat cu multă delicateţe de regizor, emoţiile puternice nu lipsesc chiar dacă nu sunt întotdeauna exteriorizate iar jocul actorilor e pe măsură. Muzica a fost aleasă şi ea cu multă grijă, în prima parte fiind preferată muzica tradiţională ( micuţa Shweta cântă un imn devoţional închinat lui Shiva). De asemenea, nu poate fi ignorat modul în care au fost filmate diferitele locaţii din Banaras ( de ex. locul în care Buddha şi-a ţinut prima predică). Răzbate din aceste imagini adoraţia şi respectul indienilor pentru acest străvechi oraş şi pentru secolele de înţelepciune pe care le ilustrează.

Înţelepciunea Upanişadelor şi a vechii filosofii hinduse se face simţită de-a lungul întregului film iar regizorul nu s-a sfiit să facă aluzii mai mult sau mai puţin evidente la nume care au marcat în mod hotărâtor civilizaţia hindusă şi care nu şi-au pierdut nici până azi semnificaţia pentru locuitorii oraşului Banaras dar care pentru un occidental sună cel mult exotic.

Filmul fost perceput în India ca adresându-se unei audienţe sofisticate, de nişă, astfel încât nimeni nu a aşteptat vreun succes de box-office. Bine primit de critică,  „Banaras – a mystic love story” a consolidat reputaţia regizorului şi a scenaristului, mai ales că cei doi au cerut sprijinul unor profesori de la Banaras Hindu University pentru a verifica corectitudinea acelei părţi din scenariu care dezvoltă idei specifice filosofiei şi religiei hinduse.
  În privinţa actorilor, Urmila Matondkar era deja un nume ce nu mai avea nevoie să confirme. Actriţa şi-a început cariera la 6 ani dar s-a impus cu adevărat în 1995 cu filmul Rangeela. De-a lungul carierei, a fost nominalizată de nenumărate ori la diferite premii pe care le-a şi câştigat de câteva ori (Bollywood Movie Awards – 2002, Filmfare Awards 2004  – cea mai bună actriţă, IIFA Awards 2004 – cea mai bună actriţă, Bollywood Movie Awards 2006 – cea mai bună actriţă) . Urmila este recunoscută la Bollywood şi ca o foarte bună dansatoare ceea ce înseamnă mult pentru o actriţă care joacă în filme cu atâtea momente de muzică şi dans.
  În schimb, pentru cariera lui Ashmit Patel acest film a însemnat un moment important, tânărul actor reuşind de această dată să impresioneze poate şi datorită schimbării de registru – de obicei jucând personaje superficiale şi violente. Alături de rolul din „Murder” (2004), personajul Soham din „Banaras” reuşeşte să-l impună ca actorul Ashmit Patel fără să mai fie doar fratele mai mic al actriţei Amisha Patel.
  "Banaras - a mystic love story"  este un film care îşi transmite mesajul în mod explicit. Asumându-şi riscul de a plictisi sau de a nu fi înţeles, aduce în faţa ochilor noştri o faţă a "Mamei India" care e, de obicei, lăsată discret în umbră chiar de proprii regizori şi producători. Motivul e lesne de înţeles - cu astfel de filme nu faci profit. Dar, dacă mesajul său atinge câteva suflete, atunci existenţa lui îşi găseşte justificarea.