Finding Shangri-La e în esenţa sa un film despre iubire. Există multe forme de iubire: iubirea pe care o femeie o primeşte de la un bărbat, iubirea pe care o primim de la prieteni, iubirea pe care o primim de la părinţi. Acest film se concentrează însă pe iubirea unei mame pentru copilul ei. Dar Ji Ling e o mamă mistuită de durerea pierderii copilului ei, de sentimentul vinei şi dorinţa de a-l vedea pedepsit pe cel care i-a ucis în mod inconştient fiul. Pentru că Ji Ling era soţie şi mamă „cu normă întreagă”, toată viaţă ei gravitând în jurul copilului, dispariţia tragică a acestuia îi aruncă în aer întreaga lume lăsând-o prinsă între trecut şi prezent. Într-o zi, găseşte din întâmplare un indiciu lăsat de fiul ei, Tong Tong, care adora să se joace un joc numit „vânătoarea de comori”. Acest indiciu o conduce la un desen al băieţelului, desen ce reprezenta Muntele Meili din Shangri-La (aflată în China, provincia Yunnan). Din acest moment, Ji Ling lasă totul în urmă şi îşi începe căutarea şi călătoria spre Shangri-La.

Scenariul filmului e o adaptare a unei piese de teatru „Welcome to Shangri-La”. În sine, povestea nu e complicată, subiectul nu e inedit dar, de la un moment dat, încep să apară surprizele: identitatea lui Alex, identitatea băiatului tibetan şi, mai ales, mirificul loc în care ajunge Ji Ling. Din clipa în care Ji Ling ajunge în Tibet e ca şi când ar păşi într-o altă lume. Nimic nu mai e întâmplător sau lipsit de semnificaţie. Sensurile şi simbolurile budismului tibetan sunt prezente la fiecare pas şi totul pare să spună o poveste diferită. Peisajul devine absolut uluitor şi pare să te absoarbă cu totul (şi nu, nu sunt efecte speciale). Regăsim în film elemente autentice ale culturii şi civilizaţiei tibetane (casele, hainele, mâncarea, cântecele şi dansurile tibetane). Dar fascinantele peisaje sunt doar fundalul pe care se desfăşoară căutarea căci spiritul filmului este Ji Ling.

Rolul principal e deţinut de Zhu Zhi Ying, o actriţă taiwaneză pe care poate aţi văzut-o în filmul "Lust, Caution" (2007) într-un rol secundar. Rolul din Finding Shangri-La e primul său rol principal deşi nu e o începătoare, actriţa concentrându-se mai ales pe roluri în teatru. Jocul ei este însă atât de natural, atât de autentic şi lipsit de orice exagerare încât cu greu ţi-ai imagina că e actriţă de teatru. Cu cât avansează povestea, te prinde atât de bine în plasa emoţiilor personajului încât te obligă să te pui în acea situaţie şi să te întrebi ce ai face tu.

În concluzie, Finding Shangri-La e un film care, până la un anumit nivel, spune o poveste despre iubire, tristeţe şi vină, şi cum se pot sublima acestea făcând loc iertării. La un nivel mai profund însă mesajul se lasă mai greu descifrat spunând povestea unei căutări şi a unei călătorii care doar aparent se desfăşoară în acea Shangri-La din provincia Yuann. Sfârşitul filmului schimbă cu totul perspectiva din exterior către interior iar Ji Ling pare să fi găsit adevărata Shangri-La.
Dacă în prima sa jumătate avem de-a face cu un film comercial sensibil şi bine jucat, din partea a doua Finding Shangri-La devine un autentic film de artă. Din acest motiv a fost apreciat la festivalurile internaţionale de film la care a fost prezentat, primind "Premiul pentru imagine" la Festivalul Internaţional de Film de la Cairo şi "Premiul pentru cea mai bună actriţă" la Festivalul Internaţional de Film de la Shanghai.

În loc de încheiere aş vrea să fac câteva precizări în legătură cu semnificaţia titlului filmului. Ce ar putea să însemne să cauţi Shangri-La ? Ce este de fapt Shangri-La ? Aşa cum reiese şi din film, Shangri -La e denumirea unei zone din provincia chineză Yuann, provincie situată în Tibet. Acea zonă poartă acest nume din 2001 când, din motive de promovare a turismului, China a decis să-i schimbe vechiul nume. De ce o astfel de decizie ? De ce ar atrage acest nume turiştii ? Pentru că din cele mai vechi timpuri, în toate culturile, au existat mituri care vorbeau despre "o gură de rai", un paradis pe pământ, un paradis pierdut în care ravagiile timpului şi ale istoriei nu pot ajunge, în care oamenii trăiesc în armonie cu natura şi unde e păstrată nealterată întreaga înţelepciune a omenirii. Un astfel de loc e Shangri-La. Mitul legat de acest nume e, cel puţin aparent, un mit modern căci pare să dateze din 1933 când denumirea apare în romanul "Lost Horizont" al unui scriitor englez, James Hilton. Romanul a fost celebru în epocă şi a marcat în asemenea măsură conştiinţa colectivă încât în zilele noastre regăsim acest nume în cele mai diverse colţuri ale lumii. Pentru că James Hilton vorbea despre o vale pierdută undeva în Tibet, autorităţile chineze şi nu numai ele, s-au gândit să asocieze peisajele fascinante din zona Munţilor Meili cu numele Shangri-La pentru a promova un tip de turism ecologic în acea zonă.
Dar acest mit modern are în spate un mit mult mai vechi ce vorbeşte despre un regat pierdut undeva în Tibet: Shambala. Acest nume apare pentru prima dată în textele sacre ale Budismului Mahayana iar semnificaţia sa e mai degrabă mistică şi spirituală şi nu prea are legătură cu un loc care să poată fi identificat din punct de vedere geografic. Shambala e un loc magic care nu seamănă nici un altul de pe pământ, o vale aflată în umbra unor munţi impunători acoperiţi veşnic de zăpadă care o înconjoară asemenea petalelor unei flori de lotus. Această semnificaţie "exterioară" e dublată de o semnificaţie "interioară" care trimite către propria fiinţă şi către practica meditaţiei.
După o incursiune cam lungă în miturile legate de Paradisul pierdut nu pot decât să vă invit să vedeţi acest film pentru a afla singuri în care dintre cele două Shangri-La a ajuns Ji Ling.