Continuitatea este forţa noastră interioară!

Sweet Little Lies


Căsătoriile sunt creaturi ciudate: pot muri subit deşi, din afară, totul pare să fie în regulă sau pot rezista ani în şir, deşi e evident pentru toată lumea, inclusiv pentru cei doi soţi, că totul s-a terminat. Regizorul japonez Hitoshi Yazaki încearcă să disece misterul unei căsnicii într-un film lent şi meditativ dar, în acelaşi timp, realist şi ironic pe alocuri.



Sweet Little Lies – o călătorie dincolo de faţada unei căsnicii

Recomanda aceasta pagina pe:


Fii alaturi de noi!

Urmareste-ne pe Facebook Urmareste-ne pe Google+

Ruriko (Miki Natakani) şi Satoshi (Nao Omori) sunt căsătoriţi de aproape trei ani dar pătrează încă unele obiceiuri de proaspăt-căsătoriţi. În fiecare dimineaţă iau împreună micul dejun pregătit cu grijă de Ruriko, în fiecare seară iau cina împreună iar în zilele libere ale lui Satoshi ies la o întâlnire adevărată. Toate acestea se întâmplă în condiţiile în care nu au un copil care să aducă neprevăzutul în relaţia lor şi nici părinţi sau socrii care să le tulbure liniştea. În timpul zilei, Ruriko realizează ursuleţi de pluş cu care realizează adevărate expoziţii iar Satoshi lucrează la o firmă de IT. În mica lor lume totul pare perfect dar, în ciuda acestui fapt, căsnicia lor e doar o cochilie goală căci pasiunea a dispărut demult lăsând locul politeţii şi discreţiei care ascund mici minciuni nevinovate.


Seara, după ce-şi face datoria de a schimba câteva cuvinte cu soţia sa, Satoshi  se retrage într-o cameră pentru a juca jocuri video într-o singurătate pe care se vede clar că o preferă companiei soţiei.  Când aceasta îi mărturiseşte că se simte singură Satoshi doar schiţează un zâmbet stânjenit. Dar Ruriko nu face niciun fel de presiuni asupra lui şi astfel fiecare îşi trăieşte viaţa paralel conform propriei rutini.


La un moment dat, micile minciuni nevinovate încep să crească. Satoshi se întâlneşte cu o fostă colegă de facultate împreună cu care făcuse parte dintr-un club de scufundări. Aceasta îl invită să ia cina împreună şi, treptat, serile de izolare auto-impusă ale lui Satoshi iau sfârşit. Pe de altă parte, în calea lui Ruriko iese un tânăr cu ochi înflăcăraţi care reuşeşte să aprindă în ea flacăra unei pasiuni despre care nici ea nu ştia că există.


Din acest moment, micile minciuni nevinovate nu mai sunt nici mici şi nici nevinovate. În mod normal, ne-am aştepta ca mariajul celor doi să ia sfârşit într-o mare de lacrimi şi reproşuri. Dar Yazaki preferă să ne ofere o perspectivă realistă asupra situaţiei şi nu una dramatică. Astfel, cei doi preferă să mintă în continuare deşi sunt conştienţi că fiecare ascunde ceva.

 
Perspectiva regizorului japonez este destul de greu de acceptat la prima vedere. Ruriko e conştientă că ceva lipseşte în căsnicia ei: romantismul. Dar tot ea conchide că, dacă lipseşte, s-ar putea să nu fie nevoie de el. La fel e conştientă de singurătatea în care trăieşte; ursuleţii de pluş făcuţi de ea o exprimă cel mai bine. Şi totuşi, Satoshi rămâne pentru ea  “o fereastră”, un scut protector între ea şi realitate chiar şi atunci când experimentează pasiunea recent trezită în braţele amantului său. De fapt, atât Ruriko cât şi Satoshi sunt atraşi în afara căsniciei pentru că amândoi au nevoie să regăsească “trandafirul roşu” al pasiunii. Dar în călătoria lor, cei doi pierd “trandafirul alb” al adevărului. Sau, cel puţin aşa pare la prima vedere. La o analiză atentă însă, sărmanul trandafir mai avea prea puţine petale căci ce adevăr mai putea rezista între doi oameni care comunicau în propria casă prin telefon?


Yazuki pune discret două probleme delicate: aceea a vinovăţiei şi aceea a minciunii. În privinţa vinovăţiei, regizorul japonez aproape că ne provoacă să căutăm vinovaţi, să-i arătăm cu degetul şi să-i judecăm fiecare după standardele şi valorile proprii. Dar Yazuki se fereşte să ne indice vreun vinovat şi, mai degrabă, ne aminteşte o veche zicală care spune că ai nevoie de ambele mâini pentru a bate din palme. În privinţa minciunii însă, punctual său de vedere este surprinzător. Ruriko este cea care reuşeşte să exprime clar faptul că minciunile ei au rolul de a-l proteja pe Satoshi. Puţin ciudat, nu? De obicei, asimilăm minciuna cu lipsa de respect şi considerăm că cel care ne minte ne înjoseşte iar toate astea sunt incompatibile cu iubirea. Această perspectivă mi-a adus aminte de domnul Hong din serialul coreean  “Coffee Prince” care îi explica lui Han Kyul că fosta iubită trebuie că l-a iubit cu adevărat de îl minţea atât de mult. Din nevoia ei de a nu-l dezamăgi, nu l-a lăsat să vadă cât de diferită e în realitate faţă de imaginea pe care o avea el despre ea. Un alt punct de vedere ciudat, nu?


Evident că filmul nu are un sfârşit foarte clar. Neaşteptat sau nu, cei doi găsesc drumul spre casă. Amândoi par să considere că au rătăcit destul… Dar de ce? Să fie teama şi laşitatea care-i readuc împreună sau există ceva mai profund? Versurile care revin la sfârşit ne pot da un indiciu ca şi scena îngropării căţelului la care Ruriko ţinea atât de mult.


Deşi e un film despre singurătate şi minciună, în Sweet Little Lies nu există reproşuri, disperare sau râuri de lacrimi. Emoţiile sunt extrem de reţinute şi abia reuşesc să răzbată prin zâmbete reci şi priviri pierdute. Şi totuşi, la final, filmul lasă o impresie de durată chiar dacă nu te-a făcut să plângi, să râzi sau să te revolţi alături de personaje ca o dramă adevărată.

Vizualizari: 371
Titlu: Sweet Little Lies – o călătorie dincolo de faţada unei căsnicii
Categorie: N/A
postat pe 19 June 2012 09:46:06 de




sus - la inceputul paginii Pagina principala cu articole




Va recomandam

Asicamp Blogul lui Atanase





| v5.2

© Copyright 2010-2017 a-queens.ro · Toate drepturile rezervate.
Navigand pe acest website presupune ca sunteti de acord cu: Termeni si conditii de utilizare.

Google

Prima pagina prima pagina Trauceri traduceri Recenzii filmse si seriale asiatice subtitrate recenzii Despre noi despre noi Contact contact