În legătură cu ultimul motiv, ţin să precizez că dacă cineva e dezamăgit de modul în care ne facem alegerile şi de faptul că nu traducem numai producţii coreene, cu tot regretul veţi fi dezamăgiţi în continuare. În privinţa primului motiv, înţeleg de unde provine confuzia şi-mi face plăcere să vă ofer câteva lămuriri.

The Mistress (Amanta) este cea mai nouă producţie filipineză, intrând în cinematografele din Filipine în septembrie 2012 şi e primul film filipinez care m-a impresionat suficient încât să vreau să-l traduc. E adevărat că The Mistress suferă de toate lipsurile specifice cinematografiei din ţările asiatice mai sărace. E filmat cu mijloace tehnice puţine (de multe ori mi-a lăsat impresia că e folosită o singură cameră de filmat) iar editarea filmului probabil s-a făcut într-un timp scurt iar unele aspecte au fost neglijate. În acelaşi timp, scenariul are multe locuri comune ( de exemplu scena în care soţia îşi vede soţul cu amanta la restaurant). Deşi nu excelează la capitolul originalitate, scenariul are câteva merite incontestabile.

Personajele sunt fin analizate din punct de vedere psihologic, sunt construite realist şi onest punându-se în lumină o natură umană formată din lumini şi umbre, iar tonurile de gri scot şi mai mult în evidenţă frumuseţea iubirii, a dăruirii, a iertării şi a generozităţii. Nu există personaje în care să poţi arunca cu piatra. Nu poţi spune că nu înţelegi de ce şi cum s-a ajuns în acea situaţie. În principiu, te simţi tentat să spui că o amantă e întotdeauna vinovată căci e cea care distruge o familie. Dar e foarte greu să o priveşti pe Sari ca pe o amantă şi să o condamni ca atare. Mai degrabă pare o victimă deşi e pe deplin conştientă că ceea ce face e greşit. Nici pe soţul infidel nu-l poţi condamna fără să-i găseşti o scuză căci, pe lângă egoismul îngrozitor de care dă dovadă mai tot timpul, se dovedeşte a fi capabil şi de o generozitate extraordinară. Nici soţia înşelată nu e o simplă victimă iar Eric, tânărul care se îndrăgosteşte de Sari şi vrea s-o scoată din rutina relaţiei ei vinovate, e singurul conştient de complexitatea situaţiei pe care o creează şi de consecinţele posibile.

Egoismul, orgoliul nemăsurat, iubirea sub multiplele sale aspecte, dăruirea şi sacrificiul necondiţionat formează o încrengătură de sentimente care reuşeşte să susţină acest film până la final. Desigur, o mare parte din merit le revine actorilor. Bea Alonzo şi John Lloyd Cruz au reuşit să pună atâta pasiune în jocul lor încât în scenele cu mare încărcătură dramatică simţi că sar scântei între ei. De fapt, acesta este motivul pentru care acest film mi-a atras atenţia. Chimia dintre cei doi actori trece imediat dincolo de ecran iar replicile au forţa necesară pentru a transmite dramatismul trăirilor, pasiunea şi suferinţa, iubirea şi frustrarea şi de a le face aproape palpabile. Pasiunea celor doi tineri actori este foarte bine completată de experienţa şi versatilitatea celor doi actori mai în vârstă, Ronaldo Valdez şi , mai ales, Hilda Koronel fiind actori foarte iubiţi şi respectaţi în Filipine. În consecinţă, dacă sunteţi în căutarea unui film care să vă emoţioneze şi nu aveţi vreo aversiune la tema filmului, atunci sunt convinsă că The Mistress va atinge o coardă sensibilă şi nu vă va lăsa indiferenţi.

Revenind la confuzia despre care vorbeam la început aceasta se datorează în primul rând numelor actorilor care numai sonoritate asiatică nu au şi, mai ales, limbii pe care o auzim vorbindu-se în film. Când am văzut primul film filipinez, amestecul de limbi mi s-a părut puţin ciudat. Filmele indiene mă obişnuiseră cu melanjul în diferite proporţii dintre hindi şi engleză dar în cazul fimelor filipineze se adăuga şi spaniola pe lângă engleză şi limba indigenă. Aşa că am căutat să mă lămuresc dacă aşa vorbesc oamenii şi în realitate în acea ţară sau e doar vreun snobism cultural. Din ceea ce am reuşit să aflu, situaţia reală e cam aşa cum o auziţi în film. Filipine este o ţară care s-a aflat foarte mult timp sub ocupaţie spaniolă aşa că nu e de mirare că din sutele de ani de convieţuire între indigeni şi spanioli a rezultat o simbioză foarte interesantă atât din punct de vedere lingvistic cât şi cultural. Limba filipineză propriu-zisă este de fapt unul dintre dialectele vorbite de o parte mai mare a populaţiei şi se numeşte tagalog. Ea a fost impusă ca limbă oficială împreună cu limba engleză în 1987.