Politica - un câmp minat, pe care dacă te hotărăşti să păşeşti, trebuie să fii pregătit. Trebuie să-ţi asumi riscul de a face alegătorilor promisiuni, cu zâmbetul pe buze, ştiind  uneori de la început că nu le vei onora. Trebuie să fii în stare să nu votezi anumite legi care ar ajuta naţiunea, numai pentru că ele vin ca propuneri ale Opoziţiei sau să îţi schimbi diametral poziţia în anumite probleme doar pentru că partidul din care faci parte îţi cere acest lucru. Să faci faţă unor scandaluri în care poţi fi implicat fie datorită lăcomiei de putere, fie că sunt înscenate de tabăra adversă. Dacă treci de toate acestea şi mai poţi amăgi din nou electoratul, înseamnă că ai devenit “politician“, ai scăpat de idealurile pe care poate le-ai avut la început de drum şi acţionezi cu sânge rece pentru interesele grupului din care faci parte, fără a te mai gândi la nevoile celor mulţi care te-au trimis acolo să le aperi interesele şi care şi-au pus atâtea speranţe în tine. Sună cunoscut, nu-i aşa?

Serialul japonez Change abordează aceste probleme ale politicii şi ale modului  cum ele ne afectează viaţa de zi cu zi fără să vrem, într-o manieră foarte originală. Se spun lucruri de o importanţă covârşitoare, se iau hotărâri vitale, decisive, toate învelite într-o pojghiţă uşor amuzantă, care dau savoare scenelor abordate cu atâta seriozitate. Totul porneşte de la scăderea dramatică în sondaje a partidului Seiyu aflat la putere în acel moment în Japonia Constituţională. Se pare ca primul-ministru nu mai corespunde cerineţelor electoratului şi ar trebui schimbat, dar, ca lucrurile să devină şi mai grave, are loc un accident aviatic în care piere unul dintre greii partidului, Asakura, împreună cu fiul lui mai mare pe care îl pregătea să-i devină succesor. Pentru ca majoritatea parlamentară să nu fie afectată, se impun rapid alegeri interimare pentru poziţia vacantă de parlamentar, la care e de preferat să candideze cineva cunoscut de alegători, care să poata câştiga fotoliul din Parlament fără probleme.

Reprezentanţii partidului Seiyu se orientează către membrii rămaşi ai familiei defunctului Asakura, adică soţia şi fiul mai mic al acestuia. Soţia l-a susţinut pe fostul parlamentar întotdeauna şi ar candida dacă acest lucru ar ajuta partidul pe care soţul ei l-a servit o viaţă, însă are o stare de sănătate precară şi e lipsită de experienţă politică. Fiul cel mic Asakura Keita este învăţător într-o şcoală din provincie şi complet dezinteresat de politică. Copiii îl iubesc şi-l poreclesc “păr vâlvoi", bucurându-se când, cu întrebări meşteşugite, îl abat de la subiectul lecţiei. În faţa perspectivei ca mama sa să fie implicată în alegeri şi tot ce înseamnă viaţa politică, tânărul Keita se lasă convins de frumoasa şi ambiţioasa Miyama-san, secretara eminenţei cenuşii aflate în spatele aranjamentelor partidului Seiyu, parlamentarul Kanbayashi-sensei. 

Începe într-o goană nebună, contra-cronometru, campania electorală dotată cu tot arsenalul necesar: un candidat, un cartier general şi, desigur, un planificator strategic teribil de carismatic. Nu lipseşte nici ”privighetoarea“, adică purtătoarea de cuvânt, o tânără dornică să se afirme într-ale politicii. Keita se dovedeşte a fi teribil de nepriceput în problemele cu care se confruntă şi pare o pradă uşoară pentru contracandidatul său, lucru care o supără pe ambiţioasa Miyama-san. Ea munceşte din răsputeri, îl învaţă pe Keita o mulţime de lucruri şi îl povăţuieşte cum să pareze atacurile adversarului, dar Keita este de o sinceritate dezarmantă, de un bun simţ ieşit din comun şi hotărât să se ţină de promisiunile pe care le face. El cucereşte mai ales electoratul feminin şi cel în vârstă, care văd în el o persoană neîntinată de corupţie. Ciocnirile dintre Asakura Keita şi echipa sa sunt teribil de amuzante şi nu poţi să nu îl îndrăgeşti pe tânărul învăţător.

În urma alegerilor, deşi părea că nu mai are nici o şansă, Asakura Keita ajunge parlamentar. Electoratul feminin îl numeşte Prinţul Parlamentului şi, astfel, în viaţa lui Keita are loc marea schimbare. Văzând creşterea în sondaje a partidului după această schimbare, diabolicului Kanbayashi-sensei îi vine ideea ca pentru 3 luni, cât ar mai fi până la alegerile normale, să aleagă ca prim-ministru pe cineva care poate fi uşor manevrat,  nepriceput în politică şi uşor de înlocuit la momentul potrivit. Ce-ar fi ca acest prim-ministru să fie Asakura Keita, care a ridicat partidul la procentajul de 80% în preferinţele alegatorilor?

Dar surprizele încep să vină când tânărul Keito îşi ia rolul în serios şi nu vrea să dezamăgească electoratul care l-a timis acolo. Este remarcabilă scena cu trimisul american căruia i se spune “Trebuie să apăr interesul naţiunii mele în primul rând”. Ce bine ar fi fost dacă şi conducătorii noştri politici ar fi gândit aşa în momentele cruciale legate de economia ţării!

Comploturi puse la cale de greii partidului, îndârjirea şi munca dusă până la epuizare de echipa Asakura şi, mai ales, exemplul de om bine intenţionat şi responsabil  de rolul său al învăţătorului, iată câteva din secretele acestui serial pe care e păcat să nu-l vizionaţi, mai ales că aveţi parte de Kimura Takuya într-un rol de zile mari, care a realizat aici o performanţă unică în istoria serialelor japoneze, dar  ieşită din comun chiar pe plan internaţional, în scena discursului televizat al primului-ministru. Aceasta este o scenă extrem de lungă, dar care s-a filmat în totalitate fără întrerupere, fără taieturi din montaj, necesitând din partea actorului un tur de forţă greu de egalat chiar de către actorii de Oscar, dar în care Kimura Takuya ne dovedeşte că e mult mai mult decât un chip frumos, mult mai mult decât un idol TV ce dă bine la doamne.

Fără să vrem ne ducem cu gândul la plaiurile noastre mioritice şi, la fel ca şi Keita în discursul său, ne dăm seama că fiecare dintre noi ne-am bucurat când cei pe care noi i-am votat au câştigat şi ne-am făcut iluzii că ne va fi mai bine, că lucrurile s-ar putea schimba, că promisiunile electorale vor fi onorate, că…

Elisabeta