Muzeul Naţional din Tokyo

Muzeul Naţional din Tokyo este cel mai vechi muzeu din Japonia (Tokyo, parcul Ueno), fiind deschis în 1872 şi adăposteşte cea mai mare colecţie de artă niponă din lume, respectiv aproximativ 114.000 de exponate, între care 87 de comori naţionale şi 633 de proprietăţi culturale importante pentru poporul japonez (cifre valabile în martie 2014). De asemeni, are şi o colecţie importantă de piese arheologice şi exponate de patrimoniu cultural aparţinând altor popoare din spaţial asiatic – spre exemplu, în timpul vizitei mele, una dintre expoziţiile temporare era dedicată Taiwan-ului. Totodată, pe lângă muzeu funcţionează şi un institut de cercetare, descoperit atunci când am părăsit muzeul, în drum spre mausoleul shogunului Togukawa.

Expoziţia principală oferă vizitatorilor privilegiul unui răsfăţ, dar şi al unei iniţieri în istoria şi cultura spaţiului nipon, cele mai vechi exponate prezentate datând din perioada preistorică – obiecte de cult 

şi figurine din lut datând din perioada Jomon (circa 11.000 – secolul 5 î.Cr.), obiecte din bronz, inclusiv clopote folosite pentru ritualurile religioase în perioada Yayoi (secolele 5 – 3 î.Cr.) şi figurine din teracotă din perioada Kofun (încheiată în secolul 7 d.Cr.). Sunt expuse numeroase documente vechi – inclusiv unele ce poartă semnături ale shogunilor – dar şi numeroase desene şi picturi realizate pe mătase sau pe hârtie, cele mai multe fiind legate de religia budistă.

Una dintre cele mai impresionante galerii este cea dedicată artei legate de religia budistă – de la diverse decoraţiuni folosite în perimetrul templelor până la statui, sutre şi desene ce redau pilde de învăţătură budiste, unele de o expresivitate şi de o delicateţe care îţi taie respiraţia şi te lasă fără cuvinte.

De asemeni, deosebite mi s-au părut şi obiectele de uz casnic – de la cele necesare scrisului şi păstrării cosmeticelor (remarcabile cele realizate în tehnica lemnului lăcuit maki-e, provenite din regiunea Nara şi datând din perioadele Kamakura şi Heian – secolele 12 - 14) şi diverse obiecte de ceramică (adevărat periplu în evoluţia acestei arte din secolul 8 până în secolul 19) până la cele legate de ceremonia ceaiului,

indisolubil şi profund legată de cultura japoneză, prilej pentru mine să văd cum arată “ustensilele” descrise atât de minuţios de către Yukio Mishima în Maestrul de ceai, citit cu foarte puţină vreme înaintea plecării. În câteva săli sunt expuse ţinute militare, dar şi săbii care au aparţinut unor samurai.

Nu în ultimul rând, am avut ocazia să amuţesc de încântare în faţa detaliilor ce apar în desenele realizate în perioada Edo sau privind scenele desenate pe paravane şi uşi glisante din hârtie ce făceau parte din cultura acelei perioade. De asemeni, în două săli sunt expuse câteva dintre măştile şi costumele folosite de artiştii teatrului Noh şi Kabuki. Am putut admira şi câteva kimonouri de patrimoniu, de la cele cu imprimeuri până la unele brodate atât de desăvârşit, încât nu se poate să nu te întrebi cine a fost persoana care a purtat asemenea haine şi ce mâini dibace au muncit la acele broderii...

Printre ultimele galerii vizitate, au fost cele dedicate culturilor Aino (locuitorii insulelor din nordul arhipelagului nipon) şi Ryukyu (din zona Okinawa, în sudul Japoniei), cele mai multe obiecte expuse aparţinând celei din urmă. Ultima galerie în care am intrat, a fost cea dedicată artei moderne nipone – în special pictură, ceramică, dar şi câteva sculpturi în bronz realizate de artişti care au trăit în perioada Meiji (1868 - 1912).

Muzeul Naţional din Seul

Muzeul Naţional din Seul este vecin cu parcul Yongsan, cu care este şi legat prin grădina pagodelor de piatră. În faţa muzeului se întinde un heleşteu, pe care este ridicat un pavilion – Cheongjajeon.

Clădirea muzeului este uriaşă, pe lângă sălile cu expoziţii având o bibliotecă, un teatru şi o cafenea de dimensiuni mari. De altfel, pe fiecare etaj, din loc în loc, sunt amenajate spaţii mai mari sau mai mici pentru odihnă. De asemeni, pe fiecare etaj există săli unde sunt proiectate documentare despre istoria, viaţa cotidiană şi arta din spaţiul coreean.

Primele unsprezece săli sunt dedicate prezentării istoriei vechi a Coreei, de la primele forme de locuire umană până unificarea realizată sub conducerea Sillei, spre sfârşitul secolului 7. Cele peste 7.500 de exponate - de la primele unelte şi arme din pietre şlefuite până la spledidele bijuterii regale din regatul Gaya sau din regatul Silla, de la primele unelte agricole până la vasele de ceramică zoomorfe şi statuile budiste din perioada Silla – sunt piese ce croiesc un imens mozaic al evoluţiei acestui spaţiu.

Perioadele Goryo şi Joseon acoperă epoca medievală şi cea modernă din istoria Coreei, cele circa 1.800 de exponate fiind prezentate în alte şapte săli de la parter – între acestea, sunt mai multe clopote provenite de la diferite temple budiste (între care clopotele Cheonheungsa şi Yeoju, datate Goryo, secolul 11, sunt comori naţionale) şi gonguri budiste, dar şi câteva statui budiste de dimensiuni mici, însă de o eleganţă şi măiestrie desăvârşite a detaliului în ceea ce priveşte expresia chipurilor. De asemeni, se poate urmări şi evoluţia ceramicii, prin apariţia celadonului de Goryo (poza 12), dar şi a porţelanului alb pictat din perioada Joseon.

În holul central este expusă pagoda cu zece etaje din Goryo, ridicată în 1348, cu sculpturi budiste detaliate pe trei dintre etajele bazale.

Etajul întâi (2, la asiatici!) este dedicat expunerii colecţiilor primite de la diverşi donatori – numeroase picturi începând din secolul 15 până la cele din secolul 19, unele de un rafinament ce te lasă fără cuvinte (albumul cu portrete realizate de Danwon, maestrul din Pictorii regelui sau peisajele lui Yi Kyung-yun), piese de mobilier şi numeroase vase de celadon şi porţelan, unul mai splendid şi mai delicat decât celălalt, încât nu te poţi dezlipi de lângă ele. Tot aici, sunt expuse picturi şi caligrafii coreene.

Ultimul etaj este împărţit între un sector dedicat artei în spaţiul asiatic – foarte bine reprezentată este arta japoneză, de la pictură până la porţelanurile din perioada Edo, dar şi cea chinezească, însă nu lipsesc exponatele din Myanmar sau Thailanda. De asemeni, un sector destul de întins prezintă exponate din spaţiul indian – de la mobilierul decorativ pentru grădini, confecţionat din marmură filigranată, până la statuile ce decorează faţadele templelor budiste. Cealaltă jumătate a expoziţiei este dedicată unei colecţii fabuloase de porţelanuri şi statui budiste, reunind câteva zeci de comori naţionale – de la vasele de celadon din perioada Goryo (secolele 12 – 13) până la sculpturi realizate în piatră (Buddha din perioada Joseon, Maitreya şi Amida Buddha din perioada Silla unificată, 719) sau turnate în metal (Amida Buddha – aur, Silla unificată, 706, Buddha - fier, Goryo, secol 10).

În curte, de fapt deja pe teritoriul parcului Yongsan, se află un pavilion în care este adăpostit clopotul Bosingak, turnat în 1468 şi care a aparţinut templului Wongak de pe teritoriul actualului parc Tagpol din Seul, dar şi o grădină a pagodelor din piatră, între care sunt mai multe comori naţionale: pagoda cu şapte etaje din Goryo, secolul 11, pagodele din Silla, anul 758, sau pagoda cu cinci etaje din Goryo, secolul 11.

Printre acestea sunt câteva statui din piatră şi mai multe lanterne de piatră, cea cu lei la baza piedestalului, din Goryo, secolul 10, având statut de comoară naţională.

Muzeul Naţional Gyeongju

Muzeul Naţional Gyeongju a fost deschis în 1945 şi este dedicat conservării şi prezentării pentru publicul larg a patrimoniului istoric şi cultural provenit de pe teritoriul regatului Silla, fiind organizate trei secţii cu expoziţii permanente – Istoria regatului Silla, Artă pe teritoriul Silla şi Galeria arheologica Wolji.
În curtea sa sunt expuse mai multe piese arheologice descoperite pe teritoriul vechiului oraş-capitală Seorabeol, între care câteva ţestoase ce susţineau stele de piatră, dintre care una cu cap de dragon (datată în secolele 8 - 9), provenită de la templul Sungboksa, dar şi clopotul templului Bongdeoksa – numit şi clopotul regelui Seong-deok cel Mare; a fost turnat în secolul 8 de către fiul său, regele Gyeongdeok, în memoria tatălui său, fiind cel mai mare clopot din Coreea (are o înălţime de 3,33 m şi diametrul de 2,27 m, cântărind aproape 19 tone).

Limba sa este un dragon (nu poate fi văzută), iar ornamentele (flori de lotus şi fire de iarbă stilizate) şi structura peretelui permiteau obţinerea mai multor frecvenţe, sunetele sale putând fi auzite de la distanţă de câţiva kilometri. Legenda spune că în compoziţia clopotului ar fi fost sacrificat un copil – atunci când călugării adunau bani pentru a-l face, o femeie săracă ar fi spus că poate dărui doar copilul; iniţial, clopotul nu a scos nici un sunet, iar o revelaţie ar fi arătat că lipseşte copilul. Tot în curte pot fi văzute copii ale celor două pagode de la templul Bulguksa, o pagodă-stupa din piatră cu trei etaje, provenită de la templul Goseonsa şi datată în secolul 7, precum şi o lanternă din piatră cu înălţimea de 5,36 m, păstrată din secolele 8 – 9, găsită în perimetrul fortăreţei Gyeongjuepseong.

Întâi am vizitat galeria Wolji, unde sunt expuse obiecte descoperite în perimetrul lacurilor Anapji şi Wolji, unde se afla palatul regal din Silla: de la ţigle pentru acoperiş până la statui budiste, de la vase de ceramică până la obiecte de podoabă; de asemeni, la parter este realizată o machetă la scara 1:50 a palatului regal şi a grădinilor sale. Cum nu am vrut să ratez nici un element expus în curte, tot timpul am avut grijă să văd şi zona din jurul clădirilor, aşa încât următoarea galerie vizitată a fost cea dedicată artei din Silla, unde majoritatea covârşitoare a exponatelor reprezintă sfera vieţii religioase.

Sunt foarte multe statui ale lui Buddha în diferite ipostaze – de la cele din lemn şi piatră până la cele din bronz (ultimele, din secolul 8), de la cele mici până la cele în mărime naturală. Este expusă şi o statuie replică a celei adăpostite în grota Seokguram (aflată la circa 4 km de templul Bulguksa) – este una dintre sutele de replici realizate de-a lungul timpului, cea expusă datând din secolele 8 - 9. Tot aici este expusă o statuie a triadei Buddha Maitreya, datând din secolul 7, dar şi vase de ceramică celadon din secolul 10 sau un gong budist din bronz din secolul 12 – toate aparţinând perioadei regatului Goryeo.

Mi-au atras atenţia şi câteva exponate din perioada celor trei regate: bijuteriile din secolele 4 – 5, dar şi o cupă din argilă cu un călăreţ-războinic, datând din secolul 5. O sală întreagă este dedicată templului Hwangnyongsa  – de la macheta sa până la ţiglele de acoperiş şi diverse alte artefacte descoperite în timpul investigaţiilor arheologice, datând din secolele 7 - 9. Numai uitându-mă la imensul ornament pentru coama acoperişului, măsurând 1,82 m înălţime şi datat în secolul 7, mi-am putut imagina cât de impresionante trebuie să fi fost pavilioanele acestui templu... Mare păcat că au trecut pe aici, întâi mongolii (în perioada Goryo) şi apoi japonezii (în perioada Joseon), distrugând totul cu asemenea furie încât nu au rămas decât fundaţiile stâlpilor de susţinere...

La final, am intrat în galeria dedicată istoriei regatului Silla, în care este prezentată detaliat evoluţia regatului ce a reuşit unificarea spaţiului coreean sub un singur conducător, de la perioada preistorică (pietroglifele neolitice Bangudae, datând din 6000 – 1000 i.Hr.) până la decăderea dinastiei. În mai multe săli, sunt expuse obiecte descoperite în timpul săpăturilor realizate în tumulii de pe teritoriul Gyeongju, în special cele provenite din mormintele Cheonmachong în care am intrat ieri şi Hwangnamdaechong, despre care se presupune că a adăpostit o pereche regală, obiectele din interiorul mormântului fiind datate în prima parte a secolului 5. De aceea, se presupune că ar putea fi regele Naemul, Silseong sau Nuljii. Oricum, calitatea exponatelor este remarcabilă, putând fi definite ca tezaur regal din perioada secolelor 5 – 6 a regatului Silla. Pur şi simplu, nu îmi venea să plec de acolo... Bijuteriile regale – de la diademe şi coroane până la centuri, inele şi cercei – din aur şi argint, combinate cu pietre semipreţioase, demonstrează o fineţe desăvârşită în prelucrarea detaliilor, dovedind activitatea unor maeştri aurari de excepţie pe teritoriul regatului Silla încă din perioada timpurie a existenţei sale.

Numărul mare de vase şi celelalte accesorii pentru viaţa cotidiană găsite în incintele mortuare sunt elemente ce permit specialiştilor să realizeze o imagine realistă a credinţelor şi ritualurilor religioase complexe din acea perioadă.

De asemeni, o parte a galeriei este dedicată personalităţilor ce au marcat istoria şi cultura regatului Silla – de la regii şi generalii săi care au dus regatul în perioada sa de aur (cu menţiuni speciale pentru cei care au realizat unificarea celor trei regate – regina Seondeok, regii Muyeol şi Munmu, respectiv, generalul Kim Yu-shin) până la oamenii care s-au ridicat din rândul celor săraci şi au ajuns figuri marcante ale epocii (l-am găsit şi pe Jang Bo-go, împăratul mării!). Într-una dintre încăperi, sunt prezentaţi şi hwarangii, de la simplii soldaţi care erau la început până la ofiţerii educaţi, formând corpul de elită al armatei, deosebit de loial casei regale a Sillei.

andra_2011