Continuitatea este forţa noastră interioară!

Japonia şi Coreea de Sud – însemnări de călătorie: august - septembrie 2014


Astăzi ne vom delecta cu impresionantele pavilioane si pagode ale templelor budiste coreene.



XI. Temple budiste coreene - templul Tongdosa, templul Beomosa, templul Bulguksa

Recomanda aceasta pagina pe:


Fii alaturi de noi!

Urmareste-ne pe Facebook Urmareste-ne pe Google+

În apropierea uriaşului oraş Busan, pe un drum ce urcă prin pădure, traversând din când în când apele unui râu, se ajunge la templul Tongdosa.

Fondat în anul 646, în timpul domniei reginei Seondeok, este cel mai mare templu budist coreean şi nu a fost distrus niciodată, iar pe teritoriul său sunt 65 de pavilioane şi pagode, majoritatea deosebit de vechi – chiar dacă au mai fost renovate, cele mai multe sunt clădirile iniţiale, templul dezvoltându-se în timp (din datele istorice, în secolul 15 a atins dezvoltarea sa maximă, la vremea aceea existând câteva sute de pavilioane ce găzduiau câteva mii de călugări).


Este o adevărată colecţie de artă budistă - picturile sunt de o delicateţe emoţionantă, iar statuile sunt destul de colorate, aşa cum este caracteristic pentru templele budiste; decoraţiunile acoperişurilor sunt deosebite, chiar şi atunci când nu intervine deloc elementul de culoare.

De asemeni, majoritatea pagodelor şi lanternelor de piatră ce se află în faţa pavilioanelor, inclusiv la cel principal, sunt decorate cu basoreliefuri săpate în piatră. Templul reprezintă şi un important centru de spiritualitate budistă – nu a fost pavilion în care să nu întâlnim oameni care se rugau... Chiar amplasarea templului la baza şi pe pantele muntelui Chiseosan, în lungul malului stâng al râului ce îşi strecoară sau îşi prăvăleşte undele peste pietre de dimensiuni şi cu forme diferite, poate fi privită ca o sursă de inspiraţie.


Primul pavilion care ne-a ieşit în cale s-a dovedit a fi biblioteca templului, iar după ce am traversat un mic pârâiaş ce se varsă în râul ce şerpuieşte pe marginea ansamblului format de clădirile templului, am dat peste nişte trepte de piatră, destul de abrupte, însă la capătul cărora se zărea o pagodă impresionantă din piatră.

Am pornit urcuşul, iar când am ajuns la capătul scărilor, am putut admira nu numai pagoda Sajamok, cu cinci etaje, ridicată în perioada de la sfârşitul erei Silla şi începutul erei Goryo, ci şi panorama munţilor împăduriţi ce par să învăluiască pavilioanele templului ca într-o mantie protectoare, asigurând o linişte atât de desăvârşită, încât nu se aud decât sunetele naturii – susurul apei, ciripitul păsărilor şi zumzăitul cicadelor. Pe o cărare desprinsă spre sud, se ajunge la un mic templu, dincolo de care un drumeag asfaltat şi mărginit de pâlcuri dese de bambus, duce la baza scărilor pe care am urcat. Am traversat râul, intrând în incinta adevărată a templului – în dreptul podului principal (cu trei arcuri de cerc) se află muzeul şi sectorul comercial, precum şi un centru de informare pentru vizitatori. Există un departament întreg care gestionează un program de locuire temporară la templu a credincioşilor-pelerini şi a celor interesaţi de spiritualitatea budistă.


Dincolo de poarta celor patru gardieni - în care se află statuile colorate ale celor patru paznici divini – ce a fost ridicată în 1337, fiind reconstruită în 1714, se ridică Turnul clopotului.

Acesta datează din 1686 şi adăposteşte toate instrumentele folosite pentru producerea sunetelor pe teritoriul unui templu budist: clopotul care bate pentru spiritele din ceruri, toba care bate pentru oamenii de pe pământ, peştele de lemn ale cărui sunete sunt destinate fiinţelor ce sălăşluiesc în apă şi norul de lemn ce bate pentru fiinţele din aer.


Primul pavilion este Geokrakbojeon şi adăposteşte statuia lui Amida Budhha; a fost construit în 1369 şi refăcut în 1801. Alături se afla pavilionul Yeongsanjeon, ridicat iniţial în perioada Goryo şi reconstruit în 1714 – simbolizează muntele sfânt Yeonchuk, pe care Buddha mergea să se roage. În faţa sa se afla o pagodă ridicată la sfârşitul perioadei Silla, iar lateral este pavilionul Yaksajeon – datează din 1369 şi este dedicat lui Bhaisajyaguru vindecătorul.


În zona de mijloc a templului se pătrunde trecând prin poarta spre Nirvana – Bulimun – ce a fost ridicată în 1355 şi refăcută în secolul 18. În fata pavilionului Yonghwajeon ce adăposteşte pe Buddha Maitreya (ridicat în 1369 şi refăcut în 1725), se află pagoda Bongaltap, despre care se crede că ar fi fost ridicată în perioada timpurie a erei Goryo, deşi stilul de ansamblu, dar şi elementele decorative sunt un amestec ce sugerează şi o datare potenţială în perioada de sfârşit a erei Silla. În această zonă de mijloc a templului, pavilionul principal este Daewangmyongjeon, care a existat încă din momentul fondării templului, actuala forma datând din 1758; este dedicat zeului Varoica, iar pictura exterioară este de o delicateţe şi de un rafinament desăvârşite. În sectorul de sus al templului, se găsesc mai multe pavilioane foarte vechi. În fata pavilionului dedicat divinităţii Avalokitesvara, se află lanterna de piatră Tongdosa, pe care unii specialişti o plasează în perioada Sillei unificate, iar alţii, în perioada de început a erei Goryo.


Pavilionul principal al templului, Daeungjeon este singurul care a supravieţuit în perioada invaziei japoneze din 1592 (de-a lungul celor şase ani de război, a fost distrusă cea mai mare parte a templului), fiind renovat în 1644 – nu adăposteşte nici o statuie a lui Buddha (de altfel, deşi în interiorul pavilioanelor sunt numeroase statui şi picturi, pe teritoriul templului nu există nici o statuie a lui Buddha în exterior – de aceea templul Tongdosa este supranumit şi "templul fără Buddha") ci doar un altar.

În spatele acestui pavilion, în aer liber, se află relicvariul budist, numit Geumgang Gyedan (altarul de diamant) în interiorul căruia se intră desculţ şi nu se pot face fotografii, iar credincioşii ocolesc altarul pătrat, rugându-se continuu. Conform tradiţiei budiste, aici se păstrează o tunică şi un vas folosite de Buddha, dar şi un fragment osos din craniul său.
Lateral de pavilionul Daeungjeon, se află heleşteul celor nouă dragoni, peste care trece un pod arcuit ce duce către două pavilioane mici, la nord de pavilionul Eungjinjeon, ridicat în 1677 şi fiind dedicat lui Sakyamuni Buddha. În faţă şi la est de pavilionul central, se afla pavilionul Myeongbujeon, dedicat divinităţii Ksitigarba şi celor zece judecători, adăpostind statui ale acestora, dar şi o serie de mici altare comemorative – sunt expuse câteva fotografii.

 


Vizavi de pavilionul principal, se află un pavilion mare, al dorinţelor – în interior, atârnate de tavan, se afla sute, poate chiar mii de lampioane albe şi roşii, cu dorinţe şi rugăciuni scrise pe fâşii de hârtie. Din colţul acestui pavilion – unde am ajuns atrasă de imaginea butoaielor pentru fermentarea şi depozitarea pastei de soia, zăresc din nou pagoda de piatră cu cinci rânduri ce pare să se sprijine pe arbori, undeva spre sud-est.


Templul Beomosa, deşi are o istorie aproape la fel de lungă ca şi templul Tongdosa, fiind fondat în anul 678, a fost complet distrus în timpul invaziei japoneze conduse de shogunul Hideyoshi Toyotomi, doar câteva lanterne de piatră supravieţuind din perioada Silla.

Cele mai multe pavilioane au fost reconstruite de mai multe ori, fiind distruse în repetate incendii, de-a lungul ultimelor patru secole. Autobuzul nu ne-a lăsat lângă poarta principală, aflată la distanţă destul de mare de perimetrul propriu-zis al templului – ca şi la Tongdosa – ci lângă punctul de unde se cumpără bilete (noi nu am plătit nimic, deşi cei care urcau cu maşini plăteau câte 3.000 de woni).


Şi aici, templul este ridicat în preajma unui râu ce-şi face loc sau sare peste stâncării de dimensiuni impresionante, pe unele dintre ele fiind săpate caractere chinezeşti – probabil de către călugării ce au vieţuit în acest templu de-a lungul secolelor. Aveam să aflu (citind un roman, după revenirea mea acasă) că în această parte a lumii – atât în Coreea, cât şi în Japonia -, în perioada medievală, călugării budişti obişnuiau să sape sutre budiste pe stâncile din undele râurilor, dar şi pe zbaturile de lemn al roţilor morilor de apă instalate în preajma unor căderi de apă, fiind convinşi că apele curgătoare vor purta cu sine efectul binefăcător al sutrelor, aducând bunăstare, pace şi armonie în viaţa comunităţilor ce vieţuiau în locuri străbătute de aceste cursuri de apă.

Din nou este vorba despre generozitate şi dăruire pentru folosul comunităţii – cel puţin în cazul călugărilor care au stat în apa rece a acestor râuri de munte pentru a săpa aceste complicate sutre cu caractere chinezeşti... Spre templu am pătruns pe o alee mărginită de mai multe stele de piatră susţinute de broaşte ţestoase, iar înainte de a trece prin poarta Jogyemun (datează din 1614), lateral în dreapta noastră, am remarcat o pagodă de piatră. De aici, drumul nostru a presupus să tot urcăm scări...

Poarta Cheongwangmun adăposteşte statuile colorate şi încruntate ale celor patru gardieni. De altfel, în acest templu, picturile constituie elementul decorativ cel mai distinctiv, fiind deosebit de frumoase; la unele dintre porţi şi pavilioane, abia m-am abţinut să nu fotografiez fiecare detaliu de pictură...


În prezent, pavilionul Bojeru, construit în 2012 şi respectând stilul arhitectural din perioada fondării templului, este cel mai mare de pe teritoriul acestuia, dar şi locul unde se desfăşoară toate ceremoniile religioase.

 

Dimensiunile sale chiar sunt impresionante, iar pictura este deosebit de frumoasă; în plus, pe faţada sa nordică sunt şi două terase (nu ştiu dacă este chiar termenul cel mai potrivit, dar seamănă cu un soi de balcon sau prispă cu stâlpi şi gărduţ de lemn, cum era la casele noastre tradiţionale). Lateral, la vest de acest pavilion se află biblioteca, iar la est Turnul clopotului. În acea zonă se desfăşura şi un proiect de reabilitare a unor pavilioane.


În sectorul de sus, s-au păstrat şi cele mai vechi pavilioane, dintre cele reconstruite la începutul secolului 17, după retragerea japonezilor: Daeungjeon  (pavilionul vechi principal, datând din 1614 – cea mai veche clădire actuala – adăpostind cele trei statui ale lui Buddha pentru prezent, trecut şi viitor, respectiv, Shakyamuni, Maitreya şi Dipamkaro), Gwaneumjeon (iniţial a fost refăcut în 1614, fiind reconstruit în 1800 – adăposteşte altarul dedicat zeităţii compasiunii), Jiangjeon (datează din 1657, fiind renovat în 1988 şi este dedicat divinităţii Ksitigarbha şi celor zece judecători), respectiv, pavilioanele Palsangjeon, Dokseongjeon şi Nahanjeon, ce au fost refăcute în 1614, fiind reconstruite în 1906 şi alături de care există o stâncă uriaşă, în jurul căreia credincioşii fac mici turnuleţe din piatră, rostindu-şi dorinţele.

Templul Bulguksa, situat în zona montana Namsan (740 m altitudine maximă), lângă Gyeongju, reprezintă inima budismului în zona de sud a Coreei; a fost ridicat începând cu mijlocul secolului 8  - ctitorie a prim-ministrului Kim Dae-seong, despre care legenda spune că s-ar fi reîncarnat imediat după moartea sa în timpul copilăriei într-o familie nevoiaşă, născându-se ca băiat într-o familie nobilă, cu pumnul strâns, iar în palmă avea scris numele pe care îl purtase în viaţa anterioară. Templul ar fi fost ridicat pentru a onora părinţii din a doua viaţă, iar grota Seukguram (artificială, din pietre de granit care nu sunt lipite prin liant, adăpostind una dintre cele mai deosebite statui a lui Buddha în poziţie lotus din spaţiul coreean), pentru a o onora pe mama sa din prima viaţă. Templul a fost complet distrus în timpul invaziei japoneze din 1593, deoarece călugării budişti din acest lăcaş de cult erau şi luptători.


Deşi o parte dintre pavilioane au fost reconstruite în timpul dinastiei Joseon, spre sfârşitul secolului 18, un amplu program de cercetare arheologică şi reconstruire a templului a fost demarat în 1969. În zona de intrare în perimetrul templului, chiar în faţa porţii celor patru gardieni, se formează un heleşteu. Două rânduri de scări duble (ridicate iniţial, la mijlocul secolului 8), cu 33 de trepte (simbolizează cele 33 de ceruri prin care trebuie să treci pentru a ajunge să-l atingi pe Buddha), denumite scările Nori Albi şi Nori Albaştri, respectiv, scările Lotus şi Cele şapte comori, duc către porţile principale (Jahamun), conferind un aspect de fortăreaţă întregului ansamblu.

În prezent, nu se pătrunde în templu folosind aceste scări, ci două pante laterale, care duc către două porţi secundare deschisă în dreapta, respectiv în stânga zidului ce înconjoară pavilioanele principale ale templului. Noi am urcat pe partea dreaptă şi am intrat pe lângă turnul drept al templului, unde se află peştele şi norul de lemn; toba şi clopotul se află în partea stângă, însă nu sunt accesibile în prezent datorită programului de restaurare a pagodei cu trei etaje Seokgatap (descoperită în 2010), care se derulează în acest perimetru complet închis (elementele componente ale pagodei de 10,6 3m înălţime sunt vizibile prin pereţii de sticlă ai complexului în interiorul căruia lucrează arheologii şi specialiştii în restaurare).

Poarta Jahamun a fost reconstruită în 1781, astfel încât patina vremii îi dă un aspect de vechi, trainic şi impresionant, decoraţiunile pictate fiind chiar deosebite – spre exemplu, chiar pe linia sa mediană, pe un nor de lemn este pictat un cap de dragon. Între poartă şi pavilionul Daeungjeon, se află pagoda Dapotap – datează din secolul 8 şi este conservată aproape complet, fiind complet diferită de alte pagode din piatră prin elementele sale componente. Are trei etaje, măsurând 10,3 m înălţime şi prezintă şiruri de scări pe fiecare latură - s-au pierdut trei dintre cei patru lei care erau aşezaţi la capătul fiecărui şir de trepte. Este cea mai veche pagodă de piatră păstrată din perioada regatului Silla.

Pavilionul Daeungjeon este dedicat lui Buddha Sakyamuni şi a fost reconstruit în anul 1765. În spatele acestuia, se află pavilionul Museoljeon, servind drept bibliotecă şi cameră de studiu, în interiorul său fiind păstrat şi relicvariul budist; de asemeni, aici a fost aşezată o statuie a lui Buddha donată poporului coreean de către familia regală a Thailandei, în anul 2009.

Încă două rânduri de scări abrupte duc către pavilionul Gwaneumjeon, dedicat divinităţii compasiunii – Avalokitesvara (cea cu unsprezece feţe, o mie de mâini şi o mie de ochi cu care poate urmări toţi oamenii); a fost construit în anul 751, iar după distrugerea sa în 1593, a fost reconstruit în 1973. Lateral, în stânga, se află un pavilion mai mic – Birojeon – care a împărtăşit aceeaşi soartă, fiind singurul pavilion care, pe colţurile acoperişului, poartă dragonul stlizat ca un coif ce reprezintă unul dintre simbolurile regatului Silla.

În interior este o statuie a lui Buddha Varoicana (aici se roagă mamele pentru reuşita copiilor la examene – câte 100 de plecăciuni de o mie de ori!!). În imediata sa vecinătate, este ridicat un pavilion mic ce adăposteşte o pagodă-stupa din piatră - Sarira, cu ornamentaţii deosebit de delicate, având o înălţime de 2,06 m; datează din perioada Goryo şi ar conţine relicve de la o regină şi opt călugări; a fost luată de către japonezi în timpul ocupaţiei din secolul 20, dar a fost returnată poporului coreean încă din 1933.


Continuând traseul pe partea stângă a ansamblului acestui templu, ajungem şi la pavilionul Geukrakjeon, ce adăposteşte o statuie a lui Amida Buddha; în faţa sa este o lanternă de piatră, dar şi un mic altar cu un animal ce aduce cu un furnicar datorită botului lung şi ascuţit...


andra_2011

Vizualizari: 217
Titlu: XI. Temple budiste coreene - templul Tongdosa, templul Beomosa, templul Bulguksa
Categorie: Japonia şi Coreea de Sud – însemnări de călătorie: august - septembrie 2014
postat pe 19 September 2015 03:43:56 de




sus - la inceputul paginii Pagina principala cu articole




Va recomandam

Asicamp Blogul lui Atanase





| v5.2

© Copyright 2010-2017 a-queens.ro · Toate drepturile rezervate.
Navigand pe acest website presupune ca sunteti de acord cu: Termeni si conditii de utilizare.

Google

Prima pagina prima pagina Trauceri traduceri Recenzii filmse si seriale asiatice subtitrate recenzii Despre noi despre noi Contact contact