Buyeo, fosta capitala Sabi a regatului Baekje

Autostrada ce duce de la Daejeon la Nonsan (important pentru culturile de orez şi căpşuni, trei soiuri fiind create aici) se numeşte Gyebaek, iar undeva pe traseu, în stânga autostrăzii, se desprinde un drum ce duce spre Muzeul militar Baekje şi Situl generalului Gyebaek (conform surselor istorice, în această zonă - Hwangsanbeol, s-a desfăşurat ultima bătălie pentru cucerirea regatului Baekje în anul 660; generalul şi cei 5.000 de soldaţi aflaţi sub comanda sa au fost învinşi după ce reuşiseră să respingă patru atacuri ale forţelor comandate de generalul Kim Yu-sin, iar Gyebaek a murit în timpul ultimei lupte, pe 6 iulie 660; forţele reunite Silla – Tang, cu care s-a confruntat mica oaste a regatului Baekje număra aproape 200.000 de soldaţi). De altfel, aveam să constatăm că, în această parte a ţării, nu există nici o localitate care să nu aibă o stradă ce poartă numele generalului-erou al regatului Baekje...

Dintre locurile pe unde am ajuns, Buyeo a fost singura localitate cu dimensiuni rezonabile pentru a putea fi străbătută comod pe jos sau cu taxi-ul, distanţele fiind prea scurte ca să existe linii interioare de autobuz. Este drept că vreo câteva obiective ce merită a fi văzute – necropola regală Neungsan, parcurile tematice Baekje (ce refac toate elementele caracteristice vieţii în timpul regatului Baekje, de la fondare şi până la cucerirea sa de către Silla), respectiv Seondogyo (unde au fost realizate filmările pentru serialul Gyebaek), dar şi o mulţime de fortăreţe şi temple - sunt situate în afara oraşului. La sfârşitul zilei, aveam să spunem că ar fi fost nevoie de două zile pentru a vizita tot ceea ce merită a fi văzut aici...

Fortăreaţa Buso a fost ridicată, în jurul anului 538, pentru a asigura apărarea capitalei Sabi a regatului Baekje. Altitudinea este de 106 m, dar panta muntelui este accentuată, iar versantul vestic este aproape vertical, la poalele sale trecând râul Baengmagang. Pădurea este superbă şi foarte bine conservată, iar traseul este asfaltat sau pietruit pe toată lungimea sa.

Traseul trece pe lângă un pavilion mic – ridicat în memoria clanului Chong, care timp de şase generaţii, între secolele 14 – 16, a dat mai mulţi cărturari de seamă şi nobili deosebit de loiali casei regale a Joseon-ului. Mergând mai departe, ajungem la pavilionul Sajaru, care este, de fapt, unul dintre turnurile fortificaţiilor cetăţii. Pictura lemnăriei este foarte frumoasă, iar de sus, panorama deasupra văii râului Baengmagang este, pur şi simplu, minunată.

Pe partea vestică, valea este mai îngustă, tivită de culmile muntoase împădurite, iar malul estic este întins şi acoperit cu lanuri de orez ce au nuanţe diferite, în funcţie de stadiul de vegetaţie în care se afla, intercalate cu fâşii de alte culturi, într-o nuanţă de verde întunecat, dar şi cu numeroase solarii, atât de lipite unele de celelalte încât, în primul moment, am crezut că este un lac, acoperişurile lor albastre în care se oglindeau razele soarelui dând iluzia unei întinse suprafeţe de luciu de apă!

Următorul popas este reprezentat de stânca Nakwaan (a florilor căzătoare) – confom  Samguk Yusa, de aici s-au aruncat femeile de la curtea regală în râu atunci când regatul Baekje a fost cucerit de Silla, în anul 660. Acum, versanţii stâncii sunt, în bună parte, acoperiţi de arbuşti şi chiar arbori, însă rămâne impresionantă atât privită din zona traseului, cât şi de jos, de pe cursul râului – o vom vedea în timpul scurtei noastre excursii cu vaporaşul! În vârful stâncii, a fost ridicat un pavilion - Baekhwajeon – ce onorează loialitatea şi fidelitatea femeilor care au preferat să se sinucidă, decât să devină prizonierele cuceritorilor regatului.

De aici, începe partea cea mai grea a coborârii spre templul Goransa care a fost ridicat pentru a alina sufletele femeilor ce s-au sinucis sărind de pe stâncă de deasupra sa, iar numele provine de la numele coreean al unei plante ce creşte pe această stâncă (Crypsinus hastatus). Templul a fost refăcut spre sfârşitul domniei lui Yi-san, în 1797, iar în prezent acoperişul este într-un proces de reparaţii, jumătatea sa nordică fiind învelită într-un material protector. Lângă templu, se află turnul clopotului, iar un pic mai sus, chiar sub stâncă Nakwaan, se afla un pavilion mic unde se aprind lumânări. Pictura templului este foarte delicată, iar în interiorul pavilionului principal sunt mai multe statui.

La circa 400 m distanţă de autogară şi destul de uşor de reperat, se află situl fostului templu Jeongnimsa, care a fost ridicat în secolul 6 şi din care se păstrează fundaţiile, pagoda de granit cu cinci etaje (are o înălţime de 8,3 m şi este datată în perioada târzie a existenţei regatului Baekje – perioada Sabi, de când s-au păstrat doar două pagode) şi o statuie foarte veche, din piatră, înfăţişându-l pe Buddha şezând (adăpostită în pavilionul central al templului ce fost refăcut; pe lemnăria tavanului, apare stema Baekje, pasărea în zbor, destul de asemănătoare cu pasărea cu trei picioare folosită de Jumong pentru Goguryeo).

Alături, este amenajat un mic muzeu din care aflăm istoria construirii templului – sunt nu numai machete foarte reuşite, dar există o sală unde sunt păpuşi de ceară care arata vizitatorului cum se construia un templu în perioada regatului Baekje, de la fundaţie până la acoperiş.

La etaj, sunt expuse diverse obiecte găsite în timpul săpăturilor realizate în perimetrul sitului templului (ţigle de acoperiş, vase de ceramică şi porţelan celadon, statui şi fragmente de statui budiste, documente, inclusiv, inscripţii realizate pe plăci de lemn care mi-au adus în minte Tripitaka adăpostită în templul Haeinsa pe care mi-ar fi plăcut să îl vizităm). Templul a fost distrus în anul 660, în timpul cuceririi regatului de către alianţa Silla – Tang (pe pagodă există o inscripţie ce atestă momentul cuceririi regatului), fiind reconstruit în timpul perioadei Goryo, în 1028.

Lacul Gungnamji este înconjurat de eleşteie cu lotuşi şi nuferi, fiind cel mai vechi lac artificial din Coreea – a fost creat în anul 634 de către regele Mu al regatului Baekje. Este legat de o legendară poveste de dragoste ce i-ar fi legat pe rege, în calitate de prinţ Seodong al Baekje şi prinţesa Sheonhwa a Sillei, într-o perioadă când cele două regate se aflau într-un conflict major. Lacul este înconjurat de sălcii maiestuoase, unele foarte bătrâne, iar în mijlocul său, există o mică insulă pe care este ridicat un pavilion, fiind legată de mal printr-un pod de lemn.

Dincolo de splendoarea grădinilor japoneze sau de delicateţea şi eleganta pavilioanelor construite de către coreeni pentru a admira natură în parcurile şi grădinile lor, una dintre cele mai uluitoare imagini de care poţi avea parte în această parte a lumii este cea a suprafeţelor mlăştinoasa acoperite de câteva mii de fire de lotus, unele cu boboci mari şi altele cu florile deschise – privindu-le, am simţit o bucurie nemăsurată inundandu-mi sufletul şi am înţeles cultul pe care îl au toţi asiaticii pentru aceste flori. Ori de câte ori le-am întâlnit, minute în şir, nu am putut să mă abţin să le privesc şi să fac fotografii, plimbându-mă, minute în şir, printre ele.

Satul tradiţional coreean Yongin oferă imaginea unui sat din perioada dinastiei Joseon. Drumul din centrul Seul-ului până acolo înseamnă mai bine de o oră cu metroul şi o linie express de autobuz, dar este un loc ce merită câteva ceasuri de popas.

Rând pe rând, am intrat în curţi, „trăgând” cu ochiul în interiorul camerelor şi dependinţelor unor gospodarii de oameni simpli sau mai avuţi, până la cele de nobili. De asemeni, în unele case, pe lângă uneltele şi ustensilele de uz cotidian sau pentru realizarea diverselor îndeletniciri, se aflau chiar oameni îmbrăcaţi în costumele epocii Joseon care împleteau coşuri din bambus şi nuiele sau confecţionau ustensile pentru bucătărie din bambus, întindeau la uscat diverse plante recoltate, ţeseau şi vopseau mătase sau confecţionau diverse obiecte de fierărie (ardea şi focul în cuptorul fierarului!).

În casa nobilului cel mai înstărit, se organizează ceremonii de nuntă tradiţională – câte două pe zi (probabil, taxele nu sunt deloc neglijabile), iar când am ajuns acolo, am descoperit şi misterul prezenţei atâtor doamne îmbrăcate în hanbok întâlnite de când intrasem pe poarta satului: tocmai se încheiase nunta programată la ora 12 şi am prins mirii în momentul fotografiilor oficiale, furând şi noi câteva fotografii...

Cea mai mare atracţie a satului nu era locaţia unde s-au filmat scene din numeroase drame istorice realizate de diverse studiouri coreene (deşi nici acolo nu era mai puţină lume!), ci clădirea guvernamentală. Aici, în curte, sunt expuse mijloacele de tortură – scaunele unde erau torturaţi cei acuzaţi de comiterea unei crime până când îşi recunoşteau vina, dar şi băncile în formă de cruce pe care erau bătuţi cei pedepsiţi pentru diverse fapte de abatere de la normele comunităţii. Aproape toţi cei care intrau aici simulau bătaia – adulţii pe „fundul” copiilor, respectiv tortura - adulţii aşezaţi în scaunele de tortură (aşteptau „cuminţi” la rând!), făcând fotografii. În camerele clădirilor din incintă am văzut instrumentele de tortură, pălăriile ofiţerilor, dependinţele gospodăriei, dar şi reproducerea unei întâlniri a guvernatorului cu un oficial.

Ultimul reper în care am poposit a fost spaţiul unde s-au realizat filmările unor drame coreene – multe dintre ele fiind deja vizionate de noi. Pe lângă clădiri, existau două vitrine unde erau expuse cópii ale palmei drepte a multor vedete – ne-a uimit cât de brăzdată de linii este cea a lui Song Il-gook. În curtea principală, pe un ecran, rula un episod din Pictorii regelui. Erau expuse piese de mobilier folosite în filme, dar şi bijuteriile folosite pentru diverse coafuri de epocă.

Pentru drumul de ieşire, am ales cărăruia din lungul râului, atât ca să putem vedea diferitele tipuri de poduri construite în perioada Joseon (două din piatră, unul drept şi unul arcuit, unul format din două şiruri de bolovani aşezaţi direct în albia râului, dar şi unul sprijinit pe picioare de lemn, iar podul propriu-zis făcut din trunchiuri de lemn strâns legate între ele şi acoperite cu un strat de lut, cu grosimea cât lăţimea unei palme), cât şi ca să vizităm gospodăriile pe care nu le-am văzut la venire. În piaţa mare a satului, pe un afişier, erau fixate două desene de epocă, însoţite de explicaţii ce spuneau pentru ce sunt căutaţi cei doi răufăcători.

andra_2011