Altarul regal Jongmyo a fost ridicat la finalul secolului 14, de către regele Taejo, fondatorul ultimei dinastii regale a Coreei - Joseon şi este cel mai vechi sanctuar confucianist din Coreea, având statut de sit UNESCO. De la poarta Hyangdae şi până la pavilionul principal, Jeong-jeon, se întinde o cărare pietruită pe care, doar la ieşirea din perimetrul altarului, aveam să remarc că nu păşeşte nimeni – atunci, am citit o plăcuţă pe care scria „Vă rugăm să nu treceţi pe această cărare; pe aici trec spiritele înaintaşilor.” Iar vizitatorii chiar respectau acest îndemn...

Imediat după ce treci de poarta altarului, în partea dreaptă, se află un pavilion ce servea drept depozit pentru toate materiale folosite pentru întreţinerea templului, iar în spatele unui heleşteu se întinde un ansamblu de pavilioane unde sunt prezentate obiecte folosite la ritualul de înmormântare al regelui Taejo şi la cel al reginei sale, fiind proiectat şi un documentar despre obiceiurile legate de funeraliile regilor din dinastia Joseon. Între obiectele expuse, sunt vase cu „fulgi” de lemn parfumat folosit pentru a fi ars în timpul ritualului, sigiliile ce poartă numele postume ale lui Taejo (broască ţestoasă din aur) şi reginei sale (nu mi-am dat seama ce simbol este, dar este din jadeit – jad alb), iar în faţa altarului, pe două mese, sunt aşezate vase (par să fie învelite în foiţă de aur sau poate chiar sunt din aur!) folosite în timpul ritualului, inclusiv dintre cele cu ofrande – aceste ofrande sunt confecţionate din plastic, dar sunt atât de perfect realizate, încât poţi să juri că sunt mâncăruri şi fructe adevărate!

Sala Jaegung este locul unde regele şi prinţul moştenitor participau la ritualul de pomenire a strămoşilor – în camera regelui sunt expuse hainele folosite de împăratul Gojong, iar într-o sală alăturată este expus palanchinul regal. În colţul sălii regale este un vas mare cu apă – există credinţa că duhurile rele erau alungate imediat ce îşi vedeau chipul oglindit în undele apei. De cinci ori pe an, regele săvârşea ritualul memorial (Marele ritual). Am citit că încă se desfăşoară o procesiune aici, în prima duminică din mai, dar şi dansul Parilmu, executat de 64 de femei.

Porţile de acces spre cele două săli în care sunt păstrate tăbliţele memoriale ale familiei regale din dinastia Joseon şi cele ale regilor de dinaintea acesteia – Jeong-jeon şi Yeongnyeong-jeon (altarul Păcii veşnice), dar şi acoperişurile acestora au pe colţuri câte un cap de dragon, iar la baza stâlpilor este un simbol în trei culori ce aminteşte de simbolul yin şi yang. Sala Jeong-jeon este cea mai mare clădire din lemn din lume (circa 5.200 m2) şi adăposteşte 49 de plăci memoriale, în vreme ce al doilea pavilion a fost ridicat de regele Sejong.

Lângă bucătăria Jeonsa (unde se preparau bucatele folosite ca ofrande în timpul ritualurilor desfăşurate la altar), există nişte structuri pătrate: masa de verificare a mâncărurilor pregătite ca ofrande (cea mai mare), respectiv a animalelor ce urmau să fie sacrificate pentru a pregăti ofrandele (cea mai mică), iar alături de bucătărie este şi o construcţie mai mică, unde era depozitată apa folosită la prepararea ofrandelor.

La Universitatea Sungkyunkwan din Seul am ajuns în două rânduri, sperând să pot vizita spaţiul istoric. A doua oară, deşi începuse să plouă, am avut noroc cu carul – a doua zi urma să fie unul dintre puţinele prilejuri anuale când perimetrul cu clădirile istorice (datând din secolele 14 - 15) este deschis pentru public. Deoarece se desfăşurau lucrările de pregătire şi o repeţie a programului, am putut intra peste tot, inclusiv în interiorul templului lui Confucius, Munmyo,

unde sunt pregătite ofrandele, iar cele două doamne care aranjau totul, după ce m-au întrebat de unde sunt şi cu ce ocazie am ajuns acolo, iar eu le-am spus că am citit despre universitate şi mi-am dorit să o văd, trecând şi cu două zile în urmă pe acolo, mi-au permis nu numai să intru, ci să fac şi fotografii...

Universitatea Sungkyunkwan este universitatea regală coreeană înfiinţată în 1398, aici fiind educaţi prinţii moştenitori ai dinastiei Joseon; în trecut, doar băieţii puteau învăţa în această universitate, conform principiilor confucianiste. Astăzi, secţiunea dedicată ştiinţelor naturale se află în Suwon (suburbie a Seul-ului), fiind deschisă în 1978, iar partea iniţială, în prezent dedicată ştiinţelor umane şi sociale, se află în Seul.

Universitatea deţine şi cea mai veche bibliotecă din Coreea (Jongyoenggak, ridicată în 1475). În spatele templului lui Confucius (sfârşitul secolului 14), cresc două specimene mascule de Gingko biloba – arborii au fost plantaţi în 1519 şi au devenit simbolul universităţii, care are drept motto dictonul "Umanitate, dreptate, proprietate şi înţelepciune".

Sunt atât de mari, încât cele două coroane sunt perfect întrepătrunse, dând impresia unui singur copac, sprijinit pe două trunchiuri... În apropierea universităţii se află şi un mic pavilion ridicat în 1742 din ordinul regelui Yeongjo, bunicul regelui Jeongjo (Yi San) – adăposteşte o mică stelă, pe care este scris un text aparţinând celui considerat cel mai învăţat rege din dinastia Joseon: „Doar mintea lipsită de virtute refuză să accepte diversitatea opiniilor, privindu-le ca pe interese ale diverselor facţiuni”.

Toată viaţa sa, din copilărie şi până la moarte, regele Yeongjo s-a aflat în mijlocul disputelor pentru putere ale diverselor facţiuni...

Seaside Train (trenul de la malul mării)

În nord-estul Coreei, la Gangneum, am mers pentru călătoria cu Seaside Train, iar în sectorul vestic al parcului Gyeongpo, am vizitat Casa Okjukheon, în care s-a născut filosoful şi omul politic reformator Yi Yulgok (1536), privit ca unul dintre cei mai mari cărturari şi strategi politici ai Coreei – a anticipat invazia japoneză de la sfârşitul secolului 16, sugerând crearea unei forţe militare de 100.000 de soldaţi pentru apărarea ţării. Chipul său apare pe bancnota de 5.000 de woni, iar cel al mamei sale Shin Saimdang, apare pe bancnotă de 50.000 de woni – a fost o femeie deosebit de talentată (pictoriţă, caligrafă şi poetă, dar a executat şi broderii de o calitate excepţională) şi este considerată modelul femeii coreene desăvârşite.  Casa Ojukheon este una dintre cele mai vechi construcţii rezidenţiale din lemn conservate în Coreea, datând din jurul anului 1450. Chiar la intrarea în parc se află o statuie a filosofului Yi Yi (cum îl alintă coreenii), în spatele căruia se întinde un heleşteu mic, cu un mic pavilion pe malul său estic. 

Urcând câteva trepte şi trecând prin poarta Jagyeongmun, se ajunge în curtea reşedinţei. Întâi am vizitat micul templu Munseongsa, din imediata vecinătate a reşedinţei, unde este expus un  portret al cărturarului coreean. În casa Ojukheon, în camera unde a avut loc naşterea cărturarului, este expus un portret al mamei sale, iar pe latura vestică a casei, încă există un cais a cărui vârstă este estimată la 600 de ani.

Dincolo de un gardul relativ scund şi trecând printr-o poartă mică, am ajuns într-o curte mai mare, unde sunt două clădiri – cea din faţă este o casă de oaspeţi, iar cea din spate este clădirea principală a reşedinţei familiale. În fine, în ultimul sector, într-o incintă mai mică, se află un mic pavilion ridicat în 1788 din ordinul regelui Jeongjo, pentru a adăposti cea mai preţioasă carte scrisă de către Yi Yulgok – The secret of expelling ignorance.

Vizavi este un ansamblu de clădiri în care este găzduit muzeul oraşului Gangneum, iar între cele două, sunt expuse mai multe stele funerare şi o mică statuie din piatră a lui Buddha. În spaţiul dintre clădirile muzeului şi poarta vestică de acces în clădirile reşedinţei, se află o statuie a mamei lui Yi Yulgok.

Călătoria cu trenul Seaside de-a lungul celor 58 de km dintre Gangneum şi Samcheok este frumoasă, dar nu atât de spectaculoasă cum ne aşteptam noi – sunt câteva locuri unde peisajul marin este deosebit, combinând albastrul-turcoaz al Mării Japoniei (Marea de Est, cum îi spun coreenii!) fie cu coasta stâncoasă înaltă, de care se „agaţă” pini cu trunchiuri răsucite şi echilibrate de coronamentul lăţit, într-un exerciţiu de acrobaţie vegetală, fie cu stânci colţuroase sau rotunjite ce se iţesc din apă, servind drept suport pentru odihna vremelnică a păsărilor marine şi în jurul cărora se izbesc şi se preling înspumate valuri.

Nisipul foarte fin al plajelor croite din loc în loc, dar şi pădurile de pin ce se întind până la marginea plajelor încântă, de asemeni, privirile trecătorilor.

În vecinătatea localităţii Jeongdongjin, în lungul plajei, sunt două linii pe care circulă ciclo-trenuri: sunt nişte vehicule cu patru locuri, fixate pe şine similare căii ferate, dar călătorii trebuie să pedaleze ca să înainteze şi constituie o mare atracţie în această zonă. Tot aici, în staţia de tren, sunt câteva statui între nişte pini pitici, iar sus, pe un promontoriu, hotelul Sun Cruise (deschis în 2002), cu aspectul său de vapor, domină peisajul şi dă senzaţia că va porni imediat într-o călătorie pe mare, mai ales că, un pic mai jos, în faţa sa, un vapor adevărat este ridicat pe o stâncărie, deasupra mării...

Informaţii practice (absolut) importante:

Încercaţi să aveţi măcar câteva sute de yeni/mii de woni în cash la sosirea pe aeroport în Tokyo sau în Seul, mai ales dacă ajungeţi la orele serii. Casele de schimb valutar nu se găsesc la fiecare colţ de stradă, ci mai ales în perimetrul unor bănci sau ale birourilor acestora din aeroporturi şi în foarte puţine gări...

Pentru Japonia, este bine să achiziţionaţi de acasă un permis JR Pass cu care poţi călători cu trenul, inclusiv cu trenuri de oraş şi cu cele care fac legătura cu suburbiile marilor oraşe; oferă o suită întreagă de avantaje, de la economia de timp (intri în faţă la biroul JR şi ai dreptul la loc rezervat gratis inclusiv pe trenurile Shinkansen din patru categorii) până la economii substanţiale de ordin financiar (spre exemplu, preţul unui permis cu valabilitate pentru o perioadă de 14 zile este achivalent cu o călătorie dus-întors Tokyo - Kyoto).

În Japonia este foarte bine să achiziţionaţi un card reîncărcabil PASMO sau SUICA pe care îl puteţi reîncărca, iar la finalul călătoriei îl puteţi preda la biroul unei staţii de metrou şi recuperaţi atât suma ce se mai află pe el, cât şi valoarea sa iniţială, dacă suma are o valoare minimă de 600 de yeni. Poţi achita cu acest card nu numai costul călătoriilor cu metroul şi cu numeroase linii de autobuze de pe întreg teritoriul Japoniei, ci şi biletul de intrare în numeroase muzee şi temple. În Coreea, un card destul de asemănător este T-money ce permite călătoria cu reducere pe toate mijloacele de transport din Seul şi suburbiile sale, dar şi în multe locaţii din ţară pe unde am reuşit noi să ajungem.

Biletul de metrou (cardul PASMO/SUICA/T-money)/tren se validează la intrarea, dar şi la ieşirea din staţia de metrou sau de tren, trebuie să introduci biletul într-un dispozitiv care deschide poarta (dovedeşti că ţi-ai plătit călătoria până la destinaţia respectivă, eventual trebuie să achiţi diferenţa dacă biletul pe care l-ai cumpărat nu a avut valoarea corespunzătoare pentru a acoperi integral călătoria efectuată, iar de pe cardul de călătorie, acum se încasează suma corespunzătoare călătoriei, uneori cu o mică reducere faţă de preţul unui bilet obişnuit) sau să arăţi permisul JR la controlorul porţii.

Nici măcar cu engleza nu reuşeşti să te descurci aici. Câte un tânăr îţi răspunde cu aplomb şi voioşie un Hello!, iar tu speri, în sfârşit, că ai cu cine să te înţelegi şi, în secunda următoare, în cel mai bun caz, îţi dai seama că te înţelege, dar explicaţiile vin cu gimnastică multă şi, eventual, o însoţire până la intersecţia de unde îţi poate arăta cum poţi să ajungi unde vrei... Din acest punct de vedere, atât în Japonia, cât şi în Coreea, de cel mai mare ajutor sunt oamenii care au vârste de 55 – 70 de ani care se descurcă binişor sau chiar bine în limba engleză – cred că este un rezultat al perioadei în care americanii au fost o prezenţă constantă în spaţiul nipon şi coreean, după al Doilea Război Mondial!

Spre deosebire de Coreea, în Japonia, avizierele bilingve (nipono-engleze) constituie aproape o regulă, iar în autobuzele care trec pe lângă obiective turistice, numele staţiei din apropierea acestora sunt rostite în japoneză, engleză, chineză şi coreeană, în Kyoto fiind chiar pomenite şi obiectivele ce pot fi vizitate în acea arie! Hărţile japoneze sunt perfecte, iar cele coreene – foarte sumare şi incomplete.

andra_2011