În spațiul asiatic, relația omului cu natura este mult mai subtilă decât în spațiul vest-european, pornind de la ideea conform căreia întreaga natură este îmbibată de un spirit creator misterios, de esență divină, o sinteză a binelui, adevărului și veșniciei. Omul aparține aceleiași esențe, fiind absorbit și integrat în natură, nicidecum stăpân al acesteia. Universul și societatea umană sunt funcționale numai pe baza unui principiu fundamental al ordinii, astfel încât omul și comunitatea în care trăiește trebuie să își regleze ritmul cotidian în armonie cu ritmul universal.

Plantele au stârnit interesul oamenilor din Orient încă din cele mai vechi timpuri, inițial, mai ales, sub aspectul utilității acestora. De altfel, în spațiul sino-asiatic, studiul plantelor s-a bucurat de o atenție specială, existând un număr impresionant de volume dedicate acestora (în special, în China și Coreea). Unul dintre cele mai vechi tratate de farmacologie păstrate pe teritoriul Chinei datează din secolul 5 î. Cr. și oferă informații despre 730 de medicamente, majoritatea folosind diverse plante în formula de tratament, iar în secolul 8 d. Cr., apărea prima monografie dedicată ceaiului, scrisă de Lu Yü. În Japonia, în jurul primei universități fondată la Nara (în anul 701 d. Cr.), a fost organizată și o grădină botanică pentru studiul și cultivarea plantelor medicinale.

În spațiul Extremului Orient, grădina nu reprezintă doar un loc unde te poți plimba, ci și suportul pentru meditație și introspecție sau pentru rugăciune, definind idealul comuniunii perfecte a omului cu natura, generatoare de calm, pace și armonie, liniște și împlinire spirituală, însă conceptul grădinii nu este unitar.

Dacă în China și Japonia, conceperea și aranjarea unei grădini se bazează, în mod fundamental, pe reproducerea miniaturală a naturii, iar simbolistica atribuită fiecărui element component este esențială pentru definirea grădinii în spațiu și timp, transformând astfel grădinăritul în artă nobilă, un soi de ceremonie a ceremoniilor, în Coreea, grădina reprezintă un colț de natură conservată între reperele sale inițiale, intervenția omului fiind reprezentată de amenajarea unui refugiu ce permite contemplarea naturii. Pavilionul reprezintă o constantă a grădinii din Extremul Orient, fiind ridicat din lemn pe o fundație de piatră, complet deschis și este, aproape întotdeauna (excepția o reprezintă pavilionul și casa de ceai din grădina niponă), splendid decorat, stâlpii și balustradele fiind simple sau elaborat modelate, combinând liniile, curbele și formele de animale reale sau mitologice, iar acoperișul cu marginile sale arcuite în sus sugerează arcuirea aripilor în timpul zborului.

Funcția grădinii de spațiu menit contemplării și meditației, trăirii umane în armonie cu universul, explică prezența unor grădini impresionant de frumoase pe teritoriul templelor, mai ales în Japonia, respectiv, amplasarea lăcașelor de cult în mijlocul unor parcuri foarte întinse, cu o parcelare și o secvențiere a spațiului minuțios definite (în China) sau pe munte, în preajma unei ape curgătoare și înconjurate de vegetația naturală, manifestând o grijă deosebită pentru conservarea peisajului inițial (în Coreea).

Adeseori, putem observa prezența unor caractere chinezești în locuri neobișnuite – în această parte a lumii (atât în Coreea, cât și în Japonia), în perioada medievală, călugării budiști obișnuiau să sape sutre budiste pe stâncile din undele rîurilor, dar și pe zbaturile de lemn al roților morilor de apă instalate în preajma unor căderi de apă, fiind convinși că apele curgătoare vor purta cu sine efectul binefăcător al sutrelor, aducând bunăstare, pace și armonie în viata comunităților ce viețuiau în locuri străbătute de aceste cursuri de apă în drumul lor spre locul de vărsare în mare.

Spre deosebire de spațiul european, în Extremul Orient, activitatea intelectuală – studiul și artele scrisului (de la caligrafie până la creația literară), chiar și examenele ce permiteau pregătirea și, ulterior, accesul spre ocuparea posturilor de funcționari, se desfășurau în aer liber, adeseori, într-un pavilion sau într-un chioșc ridicat în mijlocul unei grădini. Numeroase picturi vechi prezintă astfel de scene, iar casele ce s-au păstrat, locuite de scriitori și mari cărturari din vechime (spre exemplu, Cao Xuegin în China, respectiv, Yi Yulgok în Coreea) se află în locuri ce erau destul de izolate, cu vegetație abundentă și grădini ce ofereau cadrul necesar reflexiei și creației.

Mai mult decât atât, în grădini, se află și biblioteci – în China, documentele atestă prezența unei biblioteci cu 5000 de volume de manuscrise în grădina lui Su Kuang, la începutul secolului 11, iar în Coreea, în timpul dinastiei Joseon, biblioteca regală se afla în perimetrul Grădinii Huwon (Grădina Secretă), care se întindea între palatele regale Changdeok și Changgyeong.

Andra_2011