Continuitatea este forţa noastră interioară!

Grădinile Orientului


Astăzi urmează partea a doua a călătoriei noastre în descoperirea principalele elemente ale grădinilor chinezeşti şi semnificaţia acestora.



Partea a 3-a: Grădina în China (continuare)

Recomanda aceasta pagina pe:


Fii alaturi de noi!

Urmareste-ne pe Facebook Urmareste-ne pe Google+

În China, vegetația grădinii se bazează pe pomii și arbuștii cu flori, cu forme cât mai contorsionate pentru a sugera amprenta pe care viața lungă o pune pe corpul omului, contrastul rezultat din alăturarea formei trunchiului și a ramurilor principale cu florile delicate sugerând unitatea paradoxală a principiilor yang și yin.

Pinul este unul dintre arborii preferați, simbolizând longevitatea și tenacitatea, prietenia de lungă durată, în vreme ce prunul chinezesc (Prunus mume) este simbol al renașterii, înflorind la sfârșitul iernii și începutul primăverii, iar piersicul este reprezentarea longevității și nemuririi (o veche legendă chinezească spune că acest pom înflorește după ce trăiește timp de 300 de ani și primele fructe apar după alți 300 de ani, iar cei care le consumă devin nemuritori).

Perii sunt simbol ai dreptății, înțelepciunii, prieteniei și iubirii, iar salcia este asociată cu bucuria de a trăi.  Arborii sunt plantați, mai ales, izolați sau linear, în lungul unor porțiuni ale potecii (în special, arborii pagodelor – Gingko biloba, simbol al longevității și rezistenței în fața intemperiilor; atribuindu-li-se chiar capacitatea de a rezista la foc, sunt plantați adeseori lângă temple pentru a le proteja de incendii, dar și de spiritele rele).

În cazul arbuștilor, adeseori, se preferă ansamblul compact ce poate genera un efect vizual mono- sau multicolor la vremea înfloririi. Crângul de bambus – simbolizând înțelepciunea ce caută, cu modestie, cunoașterea, dar și perseverența sau flexibilitatea sub povara furtunilor - aduce cu sine nu numai impresia vizuală, ci și suita de sunete generate de trecerea vîntului sau prelingerea ploii.


Dintre plantele cu flori, bujorul (Paeonia suffruticosa, Paeonia lactiflora) este simbolul grației, bogăției și al onoarei, fiind privit ca rege al florilor, iar în timpul dinastiei Qing (1644 - 1912), a fost declarat floare națională. Orhideele simbolizează noblețea și iubirea imposibilă. Și crizantema (Chrysanthemum sp.), prin definiție floare a toamnei, este privită ca simbol al nobleței, simplității și spontaneității, dar și al longevității, considerându-se a fi aducătoare de noroc și viață liniștită.

Lotușii (Nelumbo nucifera) lipsesc rareori dintr-o grădină chinezească – având rădăcinile înfipte în mâl, lujerul lotusului traversează apa și se înalță printr-o floare spectaculoasă deasupra apei, legănându-se elegant și magic, în adierea vîntului, parcă pentru a-și răspândi delicatul parfum. Lotusul este reprezentarea terestră a armoniei cosmice, simbolul absolut al purității și adevărului, al setei de cunoaștere, înțelepciunii și nobleței spirituale asociate cu perfecțiunea armoniei cosmice, universale - conform legendei, crește și înflorește în locurile pe unde a pășit Buddha. Totodată, este simbol al triadei timpului – trecut, prezent și viitor – perioada lungă de înflorire permițând coexistența bobocului, a florii și a semințelor, abundența celor din urmă, adăugând prosperitatea în simbolistica acestei plante.

Grădina Yuyuan (1559, dinastia Ming) acoperă doar circa două hectare, dar oferă o imagine splendidă a principalelor simboluri ale culturii chinezești, fiind și o adevarată bijuterie reprezentativă pentru arhitectura peisagistică din acest spațiu.

Nu lipsesc leul și leoaica, dragonii, acoperișurile cu capete arcuite în sus și decorate cu figuri mitologice, pavilioanele în care se găsesc piese de mobilier, basoreliefuri în piatră și marmură, picturi, caligrafii sau statui ale unor zeități din panteonul budist, stâncăriile (nu numai ca ansamblu, dar și sub formă de peșteri și tuneluri de legătură între diferite puncte ale grădinii) și pietrele supradimensionate, purtând inscripții pe suprafața lor, apa plină cu crapi aurii, podurile arcuite, drepte, în zig-zag sau podul-galerie acoperit și porțile de trecere între pavilioane sub formă de cerc sau de glastră.

Grădina Kenzhi (1905) se află în suburbia Zhujiajiao a metropolei Shaghai, la origine fiind o grădină privată în care stâncăriile ocupă o suprafață mai restrînsă, fără a fi mai puțin spectaculoase, prin ele însele sau formând grote și munți, iar pavilioanele, inclusiv cel al Lunii, despre care citisem că nu trebuie ratat, sunt superbe. Nu lipsește nici fericitul Budhha, plasat într-un soi de nișă amenajată deasupra apei, la umbra unui unui exemplar de Sophora japonica, iar porțile circulare apar când nici nu te aștepți în calea pașilor tăi, deschizând priveliștea unei curți interioare sau a unui spațiu de odihnă pe lângă care trece poteca șerpuindă ce străbate grădina de la un capăt la celălalt.

Grădina Botanică (1956) se află pe Dealurile Parfumate, în partea vestică a Beijingului, acoperind o suprafață de 400 ha, pe un teritoriu numit Satul frunzelor galbene, unde exista foarte multa vegetație naturală – sunt peste 1000 de arbori seculari, în special, chiparoși, arbori ai pagodelor, dar mai ales, exemplare impresionante de Sophora japonica; arborii care împlinesc 400 de ani sunt numiți arbore-pagodă japoneză.

Grădina este organizată pe principiul grădini în grădină, fiecare sector punând în valoare un anumit anotimp (Grădina de Primăvară, Grădina de Vară, Grădina de Toamnă și Grădina de Iarnă) sau devenind atracția principală a grădinii într-o anumită perioadă a anului (Valea Cireșilor, Grădina Magnoliilor, Grădina Liliacului, Grădina Arborilor de Mătase etc.).  Elementele caracteristice grădinii chinezești – apa, pietrele și podurile – nu lipsesc nici măcar în interiorul complexului de sere modern, situat în imediata vecinătate a rosariului.

În acest perimetru extins, se găsesc și mai multe obiective istorice înglobate de grădina botanică pentru a fi mai bine protejate - templul budist Wofo (cu o istorie de peste 1300 de ani, fiind ridicat în secolul 7 - dinastia Tang, unul dintre cele mai vechi temple budiste din regiunea Beijing, iar în colțul pavilionului principal Sanshifo, crește un arbore al pagodelor (Ginkgo biloba) format din cinci trunchiuri, toate fiind seculare, dintre care cel mai gros nu poate fi înconjurat cu brațele a doi bărbați).

Tot aici găsim casa memorială Cao Xuegin (casa unde a locuit și a scris autorul romanului Visul din pavilionul roşu, în fața căreia se află un splendid exemplar de arbore-pagodă japoneză, despre care se spune că există încă dinainte de nașterea scriitorului, a cărui statuie este înconjurată de un pâlc de bambus) și monumentul funerar Liang Qichao (scriitor, filosof şi politician, adept al democraţiei într-o perioadă agitată din istoria Chinei, considerat unul dintre cei mai mari gânditori chinezi de la limita dintre secolele 19 și 20/1873 – 1929/, având drept crez ideea că „prima datorie a jurnalistului este adevărul, iar loialitatea sa aparţine cetăţenilor”).

 

Andra_2011

Vizualizari: 123
Titlu: Partea a 3-a: Grădina în China (continuare)
Categorie: Grădinile Orientului
postat pe 06 December 2015 22:09:26 de




sus - la inceputul paginii Pagina principala cu articole




Va recomandam

Asicamp Blogul lui Atanase





| v5.2

© Copyright 2010-2017 a-queens.ro · Toate drepturile rezervate.
Navigand pe acest website presupune ca sunteti de acord cu: Termeni si conditii de utilizare.

Google

Prima pagina prima pagina Trauceri traduceri Recenzii filmse si seriale asiatice subtitrate recenzii Despre noi despre noi Contact contact