Continuitatea este forţa noastră interioară!

Grădinile Orientului


Astăzi începem să străbatem câteva grădini japoneze renumite, care ni se vor dezvălui pe măsură ce Andra_2011 ne va explica elementele ei.



Partea a 5-a: Grădinile Japoniei - generalităţi

Recomanda aceasta pagina pe:


Fii alaturi de noi!

Urmareste-ne pe Facebook Urmareste-ne pe Google+

În Japonia, grădina apare în timpul perioadei Heian (secolele 8 – 12 d.Cr.), sub influența grădinii chinezești cu care au intrat în contact prin intemediul coreenilor (în secolul 6), iar ulterior (secolele 6 - 9) prin diplomații, călugării-cărturari și negustorii niponi care au ajuns la Curtea Imperială a dinastiei Tang, devenind o adevărată artă națională (pe aceeași treaptă cu caligrafia și pictura în cerneală) în timpul perioadei Shogunatului (Kamakura - Muromachi – Edo, 1185 - 1867), când se definitivează stilul inconfundabil al grădinii japoneze. De altfel, încă începând cu secolele 14 – 15, pe lângă grădinile adevărate, încep să fie create așa-numitele grădini în casă – într-o curte interioară mică, cu o suprafață de cel mult 3 m2 sau chiar pe o tavă, așezată într-o cameră sau pe veranda casei, era amenajată o grădină miniaturală. Grădina japoneză este mai ordonată și, deși este mai stilizată și mai abstractă, apare mai puțin ciudată pentru privitorul european decât cea chinezească, având o componentă moral-afectivă deosebit de pregnantă, fiind menită să stimuleze gândirea rațională, sentimentele și mai puțin simțurile.

Japonezii au o relație deosebit de specială cu natura, ca urmare a credințelor și practicilor șintoiste conform cărora materia este însufleţită prin kami, esenţa spirituală, care este omniprezentă (nu caracterizează în mod exclusiv ființele, fie ele umane sau non-umane – plante și animale). Kami se concentrează în anumite fenomene naturale (soarele prin lumină și căldură, ploaia, vîntul, tunetele și fulgerele) sau locuri (munţi, rîuri, cascade, roci cu forme ciudate, arbori etc.), care devin sacre, permiţând comuniunea dintre om şi spiritul universal. Șinto înseamnă calea zeilor, pe care poți păși doar prin cunoașterea naturii și legităților sale, prin apropiere spirituală și asumarea integrării în mecanismele subtile ale lumii în ansamblul ei, depășind sfera limitată a comunității umane. Asemănările dintre taoism și șintoism au favorizat pătrunderea influențelor chinezești, inclusiv, motivul legendarelor insule ale celor opt nemuritori (sub forma unei singure insule, iar muntele sfânt capătă numele Horai), dar și asimilarea principiului Tai-chi al unității yang-yin și, ulterior, a practicilor de pregătire spirituală prin meditație și tăcere prelungită caracteristice budismului Zen (ce are ca fundament ideea conform căreia spiritul universal există în fiecare ființă, iar oamenii pot ajunge să descopere armonia universală în ei înșiși, prin contemplare și meditație), conforme cu spiritul de ordine și disciplină atât de profund impregnate în cultura niponă. Practicarea simplității prin sustragerea din fața ispitelor generatoare de haos și cultivarea contemplației ca exercițiu de autocontrol, dar și a dragostei pentru natură, reprezintă calea spre regăsirea purității naturale a omului integrat în Univers, reprezentat printr-o diversitate imensă de forme purtătoare de viață aparentă sau obiectivă, iar binele trebuie făcut pentru că are valoare prin el însuși și nu prin răsplata pe care o poate aduce. Principiul unității yang-yin este reflectat în combinarea contrastelor, prin alăturarea spațiilor acoperite cu nisip sau pietriș alb și a celor acoperite cu mușchi, a arborilor cu port înalt, drepți sau contorsionați și a arbuștilor cu flori (mai ales azalee și camelii), a apei și stâncilor. Natura reprezintă frumusețea și perfecțiunea prin excelență, iar contemplarea ei în solitudine și liniște permite cunoașterea și înțelegerea adevărului ce guvernează Universul.

Deși își are originile în grădina chinezească, grădina niponă se prezintă ca un ansamblu miniaturizat și mult mai ordonat, insuficiența spațială fiind o problemă cu care acest popor s-a confruntat în mod constant, relieful insular fiind predominant muntos, cu văi înguste și plaje restrînse, elemente în jurul cărora este croită și grădina. Grădina însăși este însuflețită de kami, trăind zbuciumul furtunilor ce trec peste ea și bucuria întâlnirii cu lumina rece a lunii reflectată în undele lacului, zâmbind în fiecare picătură de rouă ce strălucește în razele zorilor de zi. Folosește toate elementele naturii – arbori de dimensiuni diferite, drepți sau contorsionați, mușchi, ferigi și doar câteva specii de plante cu flori (deși celebrează florile, fiecare lună a anului fiind asociată cu câteva specii de flori, iar muntele sfânt al Japoniei poartă numele unei liane cu flori, glicina – fuji, grădina niponă nu este una cu flori), un lac (cu forme ciudate, adeseori de pasăre sau broască țestoasă, dar și de inimă, simbolizând inima naturii), un pârîu și una sau mai multe căderi de apă, pietre și stânci de dimensiuni diferite, nisip și pietriș, valorificând și prezența unor animale (broaște țestoase, pești, păsări, iar dintre insecte – libelule, greieri, cicade și fluturi). În plus, nu lipsesc insulele izolate sau legate de maluri prin poduri și nici lanternele de piatră, gardurile din bambus, dar și pâlcurile de bambus, pavilioanele de dimensiuni mici, cu arhitectură discretă și, mai ales, casele de ceai, amplasate la o margine și nu în centrul grădinii.

Casa propriu-zisă este integrată în mod armonios în grădină, cea mai importantă încăpere deschizându-se spre aceasta, de obicei prin intermediul unei verande, oferind privitorului senzația că se află în mijlocul naturii și nu în interiorul unei case. Grădina japoneză reprezintă un loc de refugiu, care oferă prilejul întâlnirii cu frumusețea și armonia desăvârșite ale naturii, eliberând mintea de avatarul mizeriei cotidiene ce-și pune amprenta pe existența umană.

Grădinile japoneze sunt de două feluri: grădinile doctrinei Shibumi – organizate în jurul apei, variat și rafinat decorate, numite traditionale, fiind cele mai vechi, respectiv, grădinile zen (karesansui), ale doctrinei Chanoyu - austere, înconjurate de un zid și create sub semnul simplității (începând din secolul 13), folosind nisipul, pietrele, arbuștii tunși și, doar în mod excepțional, pinul. În grădina zen, nisipul greblat sugerează mișcarea necontenită a valurilor mării, în timp ce pietrele ascuțite sau scobite reprezintă stâncile de pe țărmuri, peste care se preling sau se sparg valurile, erodându-le; marea apare frecvent în grădina zen, fiind o prezență constantă în viața acestui popor insular. Grădina zen poate reproduce și muntele de pe care izvorâște râul croit din nisip și pietriș alb, formând cascade și liniștindu-și undele în câmpie, pentru ca, în final, să se verse în mare, simbolizând chiar călătoria omului prin viață; de obicei, o astfel de grădină are dimensiuni mici și folosește mușchiul de pământ, câțiva arbuști tunși, bonsai și pini pitici contorsionați pentru a reproduce pădurea de pe pantele montane. Un poem păstrat din perioada Heian vorbește despre o astfel de cascadă, oferindu-ne perspectiva niponă asupra acestui gen de grădini: "Cu multă vreme în urmă,/ cascada a încetat să urle,/ dar noi continuăm să auzim/ murmurul numelui ei" (Hyakunin-isshu).

Mai există un tip aparte de grădină niponă, chaniwa, legată de ceremonia ceaiului – este un soi de compromis între cele două tipuri de grădini, fiind relativ austeră și străbătută de o potecă mărginită de mușchi de pământ, niciodată de plante cu flori și pe care se ajunge la casa de ceai; este organizată ca o grădină zen, însă adăpostește un cireș sau un ulm, plasat astfel încât să poată fi privit din interiorul casei sau dintr-un anumit punct al potecii; astfel de grădini ale ceaiului pot fi amenajate pe teritoriul unei grădini tradiționale întinse, în spațiul restrîns din fața casei de ceai. La intrarea în casa de ceai, similar templelor budiste și șintoiste, se află un vas cu apă și un fel de polonice din bambus, vizitatorii trebuind să își spele mâinile și gura înainte de a participa la ceremonia ceaiului.


Andra_2011

Vizualizari: 192
Titlu: Partea a 5-a: Grădinile Japoniei - generalităţi
Categorie: Grădinile Orientului
postat pe 30 December 2015 20:53:46 de




sus - la inceputul paginii Pagina principala cu articole




Va recomandam

Asicamp Blogul lui Atanase





| v5.2

© Copyright 2010-2017 a-queens.ro · Toate drepturile rezervate.
Navigand pe acest website presupune ca sunteti de acord cu: Termeni si conditii de utilizare.

Google

Prima pagina prima pagina Trauceri traduceri Recenzii filmse si seriale asiatice subtitrate recenzii Despre noi despre noi Contact contact