Perioada cuprinsă între anii 206 î. Hr. - 220 d. Hr. este cunoscută în istoria Chinei drept perioada Dinastiei Han. Mulţi istorici o consideră prima perioadă de aur a Chinei.  Această perioadă a promovat dezvoltarea confucianismului, buddhismului şi taoismului. Curtea Imperială, savanţi şi generali capabili au dat un impuls Chinei, cu idei noi, extinderi teritoriale şi noi oportunităţi pentru educaţie. Moştenirea Dinastiei Han continuă să fie simţită şi astăzi. Cel mai mare grup etnic din China este grupul Han, portul tradiţional este numit îmbrăcăminte Han, sistemul de scriere este cunoscut sub numele de caractere Han şi grupul de limbi vorbite de  chinezi este numit Han-yu, limba Han. Un erou este definit hao-han, adică un "bun Han".

În multe domenii, lucrătorii Dinastiei Han erau mult mai avansaţi decât omologii lor romani. Foloseau roaba şi scripeţii pentru deplasarea bunurilor, şteampul de apă pentru măcinatul grăunţelor şi al minereurilor şi foalele pentru a înteţi focul în furnale. Metalele erau extrase din mine, unele aflate la adâncimi mai mari de 100 de metri. Metalurgia folosea procesul de forjare a fierului în furnale, pentru fabricarea armelor, uneltelor de lucru în construcţii dar şi, mai important, pentru uneltele din agricultură. În matematică se rezolvau probleme bazate pe extragerea rădăcinii pătrate şi cubice, dar se foloseau, pentru prima oară în lume, şi numerele negative. În medicină se foloseau, pe lângă tratamente, şi regimuri alimentare de prevenire a unor boli, precum şi acupunctura. Medicul Hua Tuo folosea deja anestezia pentru calmarea durerilor.  Tot chinezii Han au fost cei care au fabricat prima dată un produs care a revoluţionat cunoaşterea, numit de ei zhi. Noi îi spunem hârtie.

În timpul Dinastiei Han, teritoriul Chinei aproape s-a dublat, pentru că Dinastia Han a învins triburile din nord şi a semnat tratate cu clanurile din vest (actualul Xinjiang). Ca urmare, călătoriile au devenit mult mai sigure, fiind un stimulent pentru naşterea a ceea ce mai târziu avea să se numească "Drumul mătăsii”, care lega China de îndepărtatul Imperiu Roman.

După ce împăratul roman Cezar a purtat la teatru o robă de mătase, purtarea acesteia a devenit o modă costisitoare la Roma şi mare parte a mătăsii se transporta de-a lungul Drumului mătăsii.

Alte două produse mult exportate de Dinastia Han pe această rută au fost porţelanul chinezesc, inventat tot în perioada aceasta, precum şi ceaiul.  În schimb, Dinastia Han importa pe Drumul mătăsii păsări şi animale, mai ales cămile şi cai, precum şi alimente şi mirodenii ca rodia, usturoiul, alunele şi piperul. În timpul Dinastiei Han a fost iniţiată o amplă campanie de desţelenire a pământurilor şi de creştere a cailor. Populaţia a sporit, în paralel cu formarea unei clase înstărite de negustori şi proprietari de pământ, favorizând dezvoltarea tehnicii şi a artelor plastice. Ramura principală a economiei a fost extragerea fierului şi sării care au devenit monopol de stat. Dar noutatea principală adusă de împăraţii Han a fost înnobilarea funcţionarilor titraţi. Aceştia au jucat un rol important atât în plan istoric, cât şi cultural. Ambiţioasă şi dispunând de momente de răgaz, această clasă nouă a stat la originea a numeroase creaţii. Pe de altă parte, împăraţii Han au înţeles importanţa literaturii. Biroul Guvernării era însărcinat şi cu muzica şi a asigurat atunci protecţia cântecelor populare, în care poeţii vremii şi-au pus inspiraţia. Suveranii Han şi-au pus amprenta, de asemenea, pe apariţia poemelor în proză, ale căror subiecte se concentrau asupra descrierii palatelor, a peisajelor şi a vânătorilor de la Curtea Imperială.

Din punct de vedere politic, împăratul era şeful statului. Asistat de trei consilieri, el le-a atribuit acestora puterea decizională. Administraţia Curţii o deţinea, la rândul ei, pe cea executivă. Aceasta era împărţită în 9 birouri: al Sacrificiilor Oficiale, Grajdurilor Imperiale, Justiţiei, Recepţiilor, Templelor Strămoşilor Imperiali, al Finanţelor, Administraţiei Haremului Imperial, Gărzii Palatului şi al Secretariatului Curţii.  Acesta din urmă a preluat, cu timpul, controlul asupra celorlalte. În afară de Administraţia Curţii, mai existau încă trei ministere importante: Administraţia Capitalei, Ministerul de Interne şi cel al Afacerilor Externe.

Sărăcirea păturilor sociale inferioare, precum şi luptele interne pentru putere a urmaşilor săi au contribuit mai târziu la apusul acestei dinastii. În ultimii ani ai dinastiei Han, puterea centrală a fost ameninţată de reîntărirea celei locale. În cele din urmă, tronul a fost uzurpat şi Imperiul Han şi-a încheiat existenţa. Dinastia Han îşi are începuturile în anul 206 î.Hr., când Liu Bang, care provenea dintr-o familie de fermieri, împreună cu faimoşii săi generali, au răsturnat dinastia Qin. Liu Bang, un ţăran devenit ofiţer, care a reuşit să-şi elimine duşmanii, a instaurat o conducere autoritară în noul imperiu reconstituit. Acest om neşlefuit, care guverna cu mână forte, nu avea încredere în intelectuali şi în vechii săi camarazi. Liu Bang şi-a stabilit capitala la Chang'an, devenit apoi unul dintre cele mai mari oraşe ale acelor vremuri şi care avea să fie capitala Chinei de-a lungul mai multor dinastii.

În 183 î.Hr. împăratul Wen-ti i-a succedat la tron. În timpul domniei sale, acesta s-a înconjurat de o clasă de funcţionari instruiţi, formaţi în şcolile publice sau particulare şi recrutaţi în urma examenelor imperiale. Acestea din urmă au fost desfiinţate abia în 1904. Wen-ti a decis să restabilească studierea marilor clasici. Atunci a devenit confucianismul doctrină politică oficială. Susţinut de Curtea Imperială, confucianismul a devenit punctul de referinţă în evaluarea comportamentului oficialilor, dar şi al oamenilor de rând în general. Erudiţii confucianişti au fondat Universitatea Imperială, o instituţie destinată să pună alături cele mai strălucite minţi ale Chinei şi să formeze o nouă generaţie de oficiali inteligenţi şi virtuoşi.

Împăratului Wen-ti  i-a succedat la tron fiul său Liu Qi. În ziua urcării pe tron a  lui Liu Qi sub numele de împăratul Jing, la moartea tatălui său în 156 î.Hr., concubina  Wang Zhi l-a născut pe Liu Che, care va deveni  mai târziu împăratul Wu. Wang Zhi fusese căsătorită mai înainte cu un om de rând cu care a avut chiar o fiică, dar mama ei, în urma unor preziceri ce i s-au făcut, a divorţat-o de fostul soţ, pentru a o oferi lui Liu Qi. Wang Zhi i-a născut acestuia trei fiice. În timp ce ea era însărcinată cu Liu Che, Wang Zhi a susţinut că a visat un soare care se adăpostea  în pântecele ei. Împăratul Jing,  adică Liu Qi, a fost în extaz, crezând în  implicarea divină legată de fiul său. Băiat inteligent, Liu Che a fost considerat fiul favorit al împăratului Jing de la o vârstă foarte fragedă.

Când cea mai mare soră a  împăratului Jing, prinţesa Guantao s-a oferit să o căsătorească pe fiica ei cu Liu Rong, care era fiul împăratului Jing cu concubina sa preferată,  doamna Li, aceasta  a respins cererea, atrăgându-şi antipatia şi duşmănia prinţesei. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu concubina Wang, care a acceptat cu braţele deschise căsătoria fiului ei minor Liu Che cu fiica prinţesei Guantao, câştigându-şi astfel un serios aliat politic. Din cauza diferenţei de vârstă, împăratul Jing nu a aprobat iniţial această uniune.  Liu Che, cel de-al zecelea fiu al Liu Qi, va domni sub numele de împaratul Wu şi va avea o domnie lungă de 54 de ani şi extrem de benefică pentru dezvoltarea  statului. El a preluat tronul în 141 î.Hr. de la tatăl său, care prin înnăbuşirea revoltei "Celor şapte State" în 154 î. Hr., a reuşit centralizarea puterii statului.

În timpul domniei sale, confucianismul a fost sprijinit puternic, fiind ridicat la rangul de filozofie oficială a statului, devenind obligatoriu în administraţie.  În aceeaşi perioadă apare buddhismul, care devine o religie oficială numai din anul 65 î. Hr. în timpul domniei lui Han Mingdi. Împreună cu taoismul şi confucianismul, cele trei şcoli spirituale au fondat cultura care avea să reprezinte substratul civilizaţiei chineze din următorii 2.000 de ani.

În timpul domniei lui Wu au fost purtate numeroase războaie, imperiul extinzându-se până la Tarim şi Valea Ferghana (102 î.Hr.–101 î. Hr.), la teritoriul care va forma Coreea actuală (108 î. Hr.), iar în sudul Chinei expansiunea a culminat cu cucerirea Cantonului (111 î. Hr.), până la graniţa cu actualul Vietnam. Succesele din aceste războaie, în special cele din sudul Chinei, au contribuit la consolidarea statului chinez şi la creşterea populaţiei. Această extindere teritorială a dus la înlesnirea contactelor comerciale, ca de exemplu cu Iranul, şi lărgirea cunoştinţelor  geografice. Politica externă a împăratului Wu s-a concentrat mai ales asupra apărării contra triburilor nomade Xiongnu, denumite şi Hsiung-nu, care efectuau invazii periodice, iar prin intermediul trimisului său Zhang Qian a obţinut o alianţă cu tribul Yuezhi. Zhang Qian a fost cel mai mare şi mai curajos aventurier al vremurilor străvechi. Călătoria lui la triburile Yuezhi a durat 13 ani şi, la întoarcere, a adus cu el nenumărate informaţii despre popoarele de dincolo de frontierele Chinei Dinstiei Han. Călătoria lui a pus bazele rutei bidirecţionale care mai târziu a devenit Drumul mătăsii.

Marea importanţă acordată creşterii cailor a fost un element important pentru dezvoltarea cavaleriei, acţiune care şi-a arătat roadele în 119 î. Hr., prin înfrângerea suferită de triburile Xiongnu. Însă politica externă a lui Wu a costat foarte mult şi acest lucru a dus la creşterea impozitelor.

În privinţa vieţii personale, împaratul Wu, aşa cum am văzut, a fost căsătorit la o vârstă fragedă cu verişoara sa, fiica prinţesei Guantao, cunoscută sub numele de împărăteasa Chen. Această căsătorie nu s-a bucurat de moştenitori, astfel creându-se tensiuni în cadrul familiei. După efectuarea unui ritual religios anual la Bashang, în primăvara anului 139 î. Hr., împăratul Wu a avut posibilitatea să-i  facă o vizită  surorii sale, a cărei reşedinţă era în apropiere. Prinţesa Pingyang, sora împăratului, intenţionând să imite faptele mătuşii ei prinţesa Guantao, a pregătit un grup de femei tinere pentru a-i oferi o concubină fratelui ei, în scopul de a-şi crea influenţă politică. Acest plan nu a reuşit, căci niciuna dintre femei nu l-a impresionat pe împărat. Dându-şi seama că fratele ei a fost dezamăgit şi plictisit, prinţesa a chemat dansatorii pentru divertisment. De data aceasta, împăratul Wu a pus ochii pe Wei Zifu, impresionat de frumuseţea ei. Prinţesa Pingyang a ordonat ca tânara cântăreaţă şi dansatoare să îl urmeze pe împărat şi să-i servească drept roabă. Wei Zifu s-a născut  într-o umilă familie de iobagi aparţinând casei prinţesei Pingyang. Ea a fost al patrulea copil şi cel mai mic al unei umile servitoare. Tatăl  lui Wei Zifu se pare că a murit  înaintea  naşterii ei. Fratele ei vitreg Wei Qing, născut nu după mult timp în urma ei, a fost un copil nelegitim, rodul unei aventuri extraconjugale a mamei sale cu un oficial de nivel scăzut care deservea gospodăria prinţesei. Când era foarte tânără, Wei Zifu fost selectată  pentru a fi instruită în muzică şi dans. Împăratul Wu a recompensat-o în aur pe sora lui pentru Wei Zifu, pe care a dus-o în capitală împreună cu  fratele ei mai mic vitreg Wei Qing, pus să servească la  grajdurile palatului. Dar Wei Zifu nu a trăit povestea Cenuşăresei, devenită favorita împăratului. Împărăteasa Chen, extrem de geloasă şi intolerantă, l-a determinat pe împărat să nu o păstreze pe Wei Zifu ca şi concubină şi să o retrogradeze la poziţia de simplă servitoare neglijată. Situaţia aceasta a durat  mai mult de un an şi Wei Zifu  işi pierduse orice speranţă  la o viaţă în interiorul palatului şi îşi aştepta îndepărtarea din acesta. Întâmplător, împăratul Wu a inspectat situaţia celor ce trebuiau să plece din palat. Dragostea lui pentru Wei Zifu s-a reaprins când a văzut-o pe fata în lacrimi, rugându-l să o lase să meargă acasă. În acel moment, împăratul Wu işi consolidase deja suficient  puterea politică şi nu mai trebuia să depindă de influenţa împărătesei Chen. Wei Zifu a devenit apropiata împaratului şi, în scurt timp, a rămas însărcinată.

Aceasta a fost o veste minunată  pentru Împăratul Wu, care a fost supărat până atunci, fiindcă era  învinuit parţial pentru infertilitatea împărătesei Chen. Scaunul lui domnesc a fost anterior în pericol din cauza conflictelor politice cu facţiunile conservatoare conduse de bunica sa şi nobilii au plănuit destituirea lui sub pretextul de a fi incapabil să propage linia genealogică imperială, ceea ce era o problemă serioasă, trebuind astfel a-l numi ca succesor pe unchiul său îndepărtat Liu. Sarcina lui Wei Zifu a îndepărtat aceste pericole de numele împăratului Wu şi i-a redus la tăcere pe duşmanii săi politici. Consoarta  Wei  a monopolizat dragostea împăratului Wu pentru un deceniu şi i-a mai născut acestuia trei fiice.

Elisabeta