În nicio grădină japoneză nu lipsește un perimetru acoperit cu nisip și pietriș alb, reprezentând locul unde pot poposi, deci pot fi invitați, zeii protectori. Nisipul și pietrișul alb simbolizează puritatea, fiind folosite pentru a sugera apa și distanța, dar și pentru a forma un cordon în jurul unei pietre sau a unui arbore cu forme ciudate, în care sălășluiesc kami.

Muntele este un element cu o apariție aproape constantă, simbolizând fie muntele sfânt al Japoniei - Fuji, prezent în special în grădinile zen, fie muntele mitologic Horai, de pe legendara insulă a nemuritorilor, sprijinită pe spatele unei uriașe broaște țestoase marine, simbolul lumii în perfectă armonie, la care se ajunge pășind pe un pod ce simbolizează calea spre paradis și nemurire. În ambele ipostaze, muntele nu reprezintă un loc destinat plăcerii, ci contemplării și meditației – nici o cărare și nici un pod nu permit accesul direct, putând fi doar privit de la distanță.

Apa este prezentă sub formă unui sau mai multor lacuri cu forme neregulate, legate între ele prin canale ce reproduc pâraie cu curs meandrat, adeseori fiind prezent și un sector mlăștinos, acoperit cu plante acvatice, în special cu lotuși și nuferi. Apa apare și sub forma unui râu, al cărui curs se strecoară ca un șarpe printre pietre, formând cascade orientate astfel încât să poată reflecta luna în undele lor.

Cascada este simbolul forțelor primare, neînfrânate, ce trebuie supuse controlului pentru a crește în plan spiritual, reprezentând totodată forma imuabilă în opoziție cu transformarea continuă a materiei, implicit a lumii. De obicei, râul curge dinspre est sau sud-est (unde sălășluiește dragonul verde, care poate ghida energiile și spiritele) spre vest sau sud-vest, astfel încât poate prelua toate energiile și spiritele rele din jurul casei, transportându-le în calea marelui tigru alb sfânt ce le poate înghiți, dăruind sănătate, bunăstare și viață lungă familiei ce locuiește în casa acelei grădini. Uneori, rîul curge dinspre nord (în budism, asociat cu apa și principiul yin) spre sud (asociat cu focul și principiul yang), aducând noroc. Apa leagă Cerul și Pământul – vine din nori, formează râul ce se strecoară printre pietre sau sare peste ele, generând viață în trecerea sa spre vărsarea în mare, din care se întoarce în nori.

Abundența insulelor în grădinile japoneze poate fi asociată cu simbolistica acestora de centru spiritual, paradis aflat dincolo de marasmul existenței cotidiene, reper la care se poate ajunge numai străbătând calea cunoașterii prin contemplare și meditație, așa cum pe o insulă se poate ajunge doar călătorind pe sau peste apă – cu barca, străbătând un pod sau în zbor, de care sunt capabili doar cei ce ating iluminarea, nemuritorii purtați de cocori.

Podurile pot fi din lemn sau din piatra, cu forme dintre cele mai variate. Cele din lemn pot fi în culori naturale sau vopsite în roșu, în special cele din grădinile templelor, drepte, în zig-zag sau arcuite, uneori acoperite, transformându-se într-un fel de galerii. Podurile din piatră au, de asemeni, forme diverse, uneori fiind alcătuite doar dintr-un șir de pietre plate și pot fi naturale sau acoperite cu un strat subțire de pământ și mușchi de pământ.

Potecile apar în secvențe liniare rectilinii, dar și în curbe șerpuitoare, iar lanternele de piatră, mai rar din bronz sau lemn, apar din loc în loc în lungul potecilor, având menirea de a asigura iluminarea acestora, dar și a unor repere ale grădinii – mai ales cele  de lângă apă, creând un joc subtil al reflexiei în undele rîului sau ale lacului. Forma lanternelor variază, iar elementele sale componente simbolizează cele cinci elemente fundamentale din budism, chiar dacă nu sunt prezente întodeauna: baza reprezintă Pământul, deasupra căreia se află Apa, peste care se găsește camera unde este aprinsă flacăra simbolizând Focul, având o bază și o umbrelă, iar ultimele două secțiuni reprezintă Aerul și Sufletul sau Spiritul.

Pietrele au dimensiuni evident mai mici decât cele folosite în grădinile chinezești și nu reprezintă elementul principal al grădinii, deși nu lipsesc niciodată. Rareori, pietrele sunt plasate singular, aparent la întîmplare (când simbolizează spontaneitatea), de obicei sunt așezate în grup (3, 5, 7 sau, mai rar, 10) sau în combinații ce le modifică semnificația simbolică, menținând un echilibru între pietrele expuse în plan vertical și cele expuse în plan orizontal.

Spre exemplu, într-un aranjament de trei pietre, cea mai înaltă reprezintă Cerurile, cea plată simbolizează Pământul, iar cea cu mărime intermediară este reprezentarea umanității – puntea ce leagă Pământul de Ceruri. În grupuri de 5 sau 7, o piatră este întotdeauna mai înaltă și orientată spre vest, simbolizându-l pe Buddha înconjurat de cei ce-i urmează învățăturile, privind spre legendarul munte Horai. Structura ce reunește mai multe pietre poate crea imaginea unui munte sau a unui țărm stâncos pe care se sparg valurile mării, a unei cascade sau a unui cocor în zbor (simbol al longevității și fidelității, aducător de armonie și fericire), orientat spre vest (în postura de călăuză a oamenilor spre un nivel spiritual superior, eventual, purtător al celor merituoși până la insula celor opt nemuritori). Un șir de pietre poate simboliza dragonul creator de viață, în toate formele de manifestare, dar și calea spre înțelegerea ordinii Universului, spre împlinirea spirituală prin comuniune și armonie cu universul din jurul nostru.

O piatră rotundă, înconjurată de mușchi de pământ, este broasca țestoasă înotând în largul mării – simbol al longevității, reprezentare, dar și suport al Universului (carapacea sa simbolizează Cerul, în vreme ce plastronul reprezintă Pământul, iar picioarele groase o transformă într-un purtător de nădejde al Universului ca întreg, dar și al insulei celor opt nemuritori). O piatră mare și plată, reprezentând Pământul, este un loc pentru popas și meditație, în tăcere și calm.

Pietrele simbolizează permanența și forța, iar alegerea pietrelor și montarea acestora în grădină ține cont de forma, culoarea (se evită culori puternice, ce pot distrage atenția) și dimensiunile lor, uneori fiind îngropate parțial, astfel încât, prin jocul de lumini și umbre, să poată fi obținut efectul vizual generator de impresii din care pot lua naștere idei și revelații. Există chiar grădini ale pietrelor, unde nisipul, pietrișul și pietrele reproduc albia unui rîu peste care trece un pod, dincolo de care, se află un pâlc de cinci pini contorsionați, reprezentând centrul grădinii. Pietrele servesc și drept cărare, astfel încât desenul nisipului greblat sau mușchiul de pământ să nu fie alterat de urmele pașilor.

Plantele dintr-o grădină japoneză sunt alese foarte strict și nu sunt niciodată rezultatul creșterii naturale întîmplătoare. Unul dintre cele mai comune elemente în grădinile nipone este pinul, cel mai adesea, contorsionat – simbol al singurătății, statorniciei și rezistenței – ce se înalță, eventual, alături de o piatră rotundă, pe o insulă acoperită cu mușchi de pământ.

Alte specii de conifere frecvente în grădinile japoneze sunt speciile de chiparos – Chamaecyparis obtusa și Cryptomeria japonica, simboluri ale nemuririi. De asemeni, sunt prezenți arbori aparținând unor specii de foioase – în special, arțari, stejari, sălcii,  arborele pagodelor, ulm – ale căror frunze colorate în nuanțe de galben – roșu - arămiu sunt admirate în primele luni ale toamnei.

Nu lipsesc prunii chinezești, numiți și caiși japonezi (Prunus mume) sau cireșii care oferă un spectacol impresionant în lunile de primăvară, primii fiind asociați cu curajul (înfloresc la sfârșitul iernii), iar cireșii simbolizând fericirea terestră, frumoasă și trecătoare.

Nu lipsesc nici pâlcurile de bambus, simbol al loialității și generozității (tulpina goală reprezintă absența manifestărilor egoiste), tenacității și prieteniei; ca și în grădina chinezească, pinul, bambusul și caisul japonez reprezintă cei trei cavaleri ai iernii, bambusul fiind asociat cu integritatea, eleganța și simplitatea.

De asemeni, pâlcul de bambus protejează casa (respectiv, templul) de prezența duhurilor rele, funcționând ca o barieră în calea acestora. Același rol au și caișii japonezi plantați în sectorul nord-estic al grădinii, iar fructele sale consumate la micul dejun pot alunga ghinionul.  Amplasarea, forma (de asemeni, cât mai contorsionată pentru a sugera vârsta foarte înaintată) și creșterea arborilor sunt strict controlate astfel încât să nu ecraneze priveliștea altor secvențe ale grădinii sau să creeze imagini, inclusiv, prin oglindirea în undele apei. Exemplarele foarte bătrâne, mai ales cele de pin, dar nu numai, au ramurile sprijinite pe suport de lemn astfel încât să nu se rupă sub presiunea vîntului sau a zăpezii. Adeseori, arbuștii de azalee și camelii sunt plantați și tunși astfel încât să sugereze valurile mării.

Cele câteva specii de plante cu flori prezente în grădinile japoneze (crizantemele, irișii, bujorii și nuferii fiind cele mai frecvente) sunt alese și aranjate în funcție de perioada lor de înflorire, lotusul fiind planta sacră prin excelență, ca urmare a simbolisticii atribuită de budism – rădăcinile sale înfipte în mâl simbolizează condiția mizeră a vieții umane, iar floarea sa (mai ales, atunci când este albă) simbolizează puritatea spirituală ce poate fi atinsă de către om prin împlinirea posibilităților latente înlăuntrul său, urmând învățăturile budiste. În cultura niponă, lotusul este și simbolul moralității ce permite protejarea purității, fără a fi necesară retragerea într-o viață de pustnic, ducând o viață normală, în mijlocul răutăților și compromisurilor societății umane.

Bujorii și irișii sunt florile primăverii târzii, primii simbolizând grația și bogăția, în vreme ce stânjeneilor, simbol al speranței și înțelepciunii, li se atribuie capacități protectoare și purificatoare; datorită formei florilor, irișii sunt asociați cu fluturii, devenind simbol al reîncarnărilor succesive, al spiritului călător în devenirea sa spirituală.

Crizantema este perla toamnei, înflorind atunci când toate celelalte plante își pierd nu numai strălucirea ci, aparent, chiar viața sub vîntul ce devine tot mai rece; de aceea, reprezintă noblețea și eleganța, fiind simbolul frumuseții caracterelor puternice și este asociată – contrar celorlalte flori – cu bărbații nobili și mândri, independenți și puternici; simbol solar al longevității, este privită ca mediator între pământ și cer.

Andra_2011