Continuitatea este forţa noastră interioară!

Japonia, la vremea sakurei


În continuarea şederii noastre la Kamakura, am vizitat templele Hase-dera, Jomyo-ji, Kencho-ji şi Engaku-ji.



4 Kamakura, locul de baștină al shogunatului, la vremea sakurei (partea II)

Recomanda aceasta pagina pe:


Fii alaturi de noi!

Urmareste-ne pe Facebook Urmareste-ne pe Google+
     La templul Hase-dera, tufișurile de azalee înflorite din grădina cu apă, Shuin-jyo, din spatele porții de acces, dar și cireșii ce-și scuturau petalele peste tot, creeau o imagine la fel de senzațională ca și aceea cu lotuși înfloriți care m-a fermecat în august 2014. Peste luciul de apă, sunt întinse și două poduri, iar în partea dreaptă, se înalță zveltă o pagodă de piatră – Nagomi-jizo. Sălile și altarele templului sunt amplasate pe versant, traseul de acces fiind reprezentat de șiruri de scări destul de abrupte, cu mai multe sectoare mărginite de tufărișuri de azalee. Era o mare aglomerație, iar în unele puncte ale treptelor, se formaseră adevărate cozi de așteptare, dar toți vizitatorii dădeau dovadă de răbdare și politețe desăvârșite, fiecare părând pe deplin conștient că și ceilalți erau la fel de dornici să imortalizeze momentul trăit din cel mai magic unghi cu putință.
     Conform tradiției, clopotul mare al acestui templu, numit Shoro Belfry, la miezul nopții de 31 decembrie, asigură ritualul Joya no Kane: spre a risipi 108 dintre suferințele oamenilor, sunt executate 108 bătăi cu ajutorul unui soi de berbec uriaș din lemn, legat de o grindă a acoperișului turnului în care este amplasat și protejat. Primul clopot al templului a fost turnat în 1264 și este păstrat în muzeul templului (este unul dintre cele mai vechi trei clopote cunoscute și păstrate în Kamakura), cel din turn fiind turnat în 1984.
     Și în zona sălilor principale ale templului, erau înfloriți cireșii, iar micile altare cu statui înconjurate de grădini miniaturale ofereau priveliști minunate, dar nu am ratat nici plăcerea de a păși pe poteca din pâlcul de bambuși și nici bucuria unui moment de răgaz în micuța, dar atât de expresiva grădina zen ce se întinde în fața micii săli Shoin, din zona de ieșire de la baza versantului.
     Următorul popas al zilei a fost la templul Jomyo-ji, la care am ajuns străbătând agale o străduță îngustă de-a lungul căreia cireșii înfloriți în fiecare curte formau o veritabilă și absolut superbă boltă de flori de cireș. Deși este un templu mic, ocupă a cincia poziție ca importanță în rândul templelor budiste zen din Kamakura. Ridicat în anul 1188, de către samuraiul Ashikaga Yoshikane, unul dintre vasalii shogunului Minamoto-no-Yoritomo, este faimos prin renumele unor stareți care au dat dovadă de multă credință și abilități spirituale și militare remarcabile. În anul 1386, în plină perioadă de apogeu a templului, aici existau 7 săli și 23 de pagode, dar cele mai multe s-au pierdut în focul mistuitor a mai multor incendii care au devastat locul în mod repetat. În prezent, pe teritoriul templului se găsesc doar o sală principală și o micuță casă de ceai ce o reproduce pe cea folosită de către călugării templului în secolele 15 – 16 (Kisen-an); în fața ei, se întinde una dintre cele mai mici, dar și elegante grădini zen din Kamakura, combinând nisipul, pietrele și mușchiul de pământ, cu câteva tufișuri și arbori bătrâni pe margini.
      Între poarta de acces și sala principală, se întinde o mică grădină cu arbori și pietre, în care sunt amenajate și câteva altare mici, iar dintr-o mică scorbură a unui arbore, se revarsă o mulțime de floricele albe.
     În spatele pavilionului, templul adăpostește un cimitir întins pe mai multe terase, în care se găsește și mormântul lui Ashikaga Sadauji (care a restaurat templul după un mare incendiu și a decedat in 1331), tatăl lui Tgakauji Ashikaga, cel ce avea să devină shogun, inițiind era Muromachi. 
      Pe un drum lateral, am urcat până la ultima terasă a cimitirului, unde am descoperit o cafenea micuță, cu o terasă frumos așezată în jurul unei grădini miniaturale, decorată cu lalele plantate la umbra unui palmier, înveselind cu culorile lor tari stâncăriile montate ici-colo, iar pe margini, se revărsau și cascadele de flori albe ale cireșilor. Ne-am continuat drumul pe o potecă ce ajunge să traverseze un pâlc de bambuși impunători, oferindu-ne prilejul să ascultăm cântecul vântului strecurându-se printre trunchiurile tari și totuși elastice, prin frunzișul subțire și totuși tăios, dincolo de care am descoperit câteva altare mici amenajate în niște grote săpate în peretele muntelui.
     În apropierea gării Kita-Kamakura, sunt situate ultimele repere stabilite pentru vizita noastră in Kamakura, cele mai importante două temple pentru budismul zen din acest loc.
     Templul Kencho-ji este cel mai vechi și cel mai important templu budist zen din Kamakura, dar și din întreg spațiul nipon, fiind ridicat și consacrat la ordinul împăratului Gofukakusa, în timpul regenței lui Hojo Tokiyori, la mijlocul secolului 13, clădirile actuale fiind reclădite pe parcursul secolului 17, cu suportul financiar al shogunilor Tokugawa. Poarta principală (Somon) și sala principala Hojo (a Regelui-dragon), ce a servit inițial drept reședință pentru stareții templului, provin de la templul Hanju Sansami-in din Kyoto, unde se păstrează plăcuțele funerare ale familiei imperiale a Japoniei, în vreme ce sala Butsuden și poarta Karamon provin de la mausoleul familiei clanului Tokugawa, din cadrul templului Zojo-ji din Tokyo, fiind mutate – piesă cu piesă! - la Kamakura în timpul lucrărilor de restaurare, în anul 1647.
     Cireșii și tufărișurile de azalee în plină perioadă de înflorire sunt peste tot, în cele mai variate asocieri peisagistice – spre exemplu, o ușă laterală a sălii Butsuden servește drept „ramă” inedită pentru un cireș bătrân, acoperit cu flori albe, aflat în imediata apropiere a uriașului clopot de bronz (Bonsho) ce datează de la mijlocul secolului 13.
     Lateral de sala Hojo, începe un traseu care urcă lin (excepție face ultima secvență) până la altarul Hansobo, de unde, în zilele senine, poate fi văzut Muntele Fuji. Din păcate, negura învăluia peisajul înspre direcția muntelui sfânt al Japoniei, refuzându-ne privilegiul de a-l admira de aici, dar parcurgerea acestui traseu a fost un prilej constant de bucurie prin frumusețea peisajului, cântecul păsărilor care ne-a însoțit în mod constant – am avut norocul să ascultăm și trilurile unei privighetori! -, prin puzderia de mici altare și pagode din piatră, zecile de lanterne din piatră și nenumăratele porți ale torii, sutele de cireși și arbuști de azalee îmbrăcați în flori răspândiți peste tot în jurul nostru.
În fața altarului Hansobo, am găsit aprinse o mulțime de bețișoare parfumate al căror fum aromat se ridica precum un văl subțire în aer, dând impresia unei perdele vag unduitoare ce ecrana ușor priveliștea de la distanță, iar pe versantul deasupra căruia este ridicat altarul, sunt amplasate zeci de mici altare și statui ale unor divinități budiste din grupul gardienilor.
      Vizavi de gara Kita-Kamakura, este situat templul Engaku-ji, al doilea templu budist zen ca dimensiuni și semnificație din Kamakura, fiind supranumit templul spiritului. A fost consacrat în anul 1282, în era Koan, după respingerea celei de-a doua invazii mongole și este dedicat memoriei soldaților căzuți în lupte, fiind ridicat de către regentul Hojo Tokimune, care a avut rol un decisiv în bătăliile purtate în timpul acelei campanii, iar primul stareț a fost călugărul chinez Mugaku Sogen.
      Cu o existență atât de îndelungată, complexul religios a fost devastat în repetate rânduri, în urma unor incendii, astfel încât cele mai multe dintre clădirile actuale au fost refăcute în secolele 18 – 20. Totuși, templul găzduiește și câteva comori naționale, între care micuțul pavilion Shariden, aparținând stilului Kara, la care am ajuns spre finalul vizitei noastre și despre care am citit că adăpostește relicvariul templului unde, între alte artefacte valoroase, se află și un dinte al lui Buddha, dăruit shogunului Minatomo-no-Saetemo de către Noninji al Chinei.
     Poarta Sanmon datează din secolul 18 și găduiește o statuie a zeiței Kanon, înconjurată de statui ale celor șaisprezece divinități Lakans. În curtea sălii Byakushin, ne-a atras atenția un chiparos secular al cărui trunchi răsucit creează impresia unei artistice piruete vegetale; de altfel, tot aici, am remarcat și neobișnuita simplitate a porții Karamon.
     În perimetrul restrâns din spatele sălii principale Hojo, am admirat grădina – Myokochi – unde am găsit combinate, de asemenea nu foarte obișnuit în grădinile japoneze, elemente de grădină zen cu cele de grădină cu lac, iar peste drum, se întinde un lac în jurul căruia este amenajată o doua grădină - Kotogan, în timp ce pe terasele versantului de deasupra lacului, sunt amplasate mai multe clădiri, între care pavilioanele Shariden și Shozokuin, incluse printre cele importante din complex.
     Alături, sunt situate câteva pavilioane folosite de oaspeții care doresc să practice meditația zen pentru o perioadă de timp. Undeva mai sus de-a lungul traseului de vizitare, am găsit câteva stupe, dar și un mic altar (Nyoian) ce pare să fie dedicat unei femei, deoarece expunea un kimono de calitate, un evantai și două aranjamente florale deosebit de delicate, cu ghiocei bogați și ramuri de cireș.
     Tot aici, se află și un cimitir – pe o plăcuță, citim că, în 1368, o parte din cenușa celui de-al doilea shogun din clanul Muromachi, Ashikaga Yoshiakira, a fost ingropată aici.
                                                                  
                                                                                              Andra_2011
                         (Va urma)
Vizualizari: 9
Titlu: 4 Kamakura, locul de baștină al shogunatului, la vremea sakurei (partea II)
Categorie: Japonia, la vremea sakurei
postat pe 30 May 2021 18:04:35 de




sus - la inceputul paginii Pagina principala cu articole




Va recomandam

Asicamp Blogul lui Atanase





| v5.2

© Copyright 2010-2017 a-queens.ro · Toate drepturile rezervate.
Navigand pe acest website presupune ca sunteti de acord cu: Termeni si conditii de utilizare.

Prima pagina prima pagina Trauceri traduceri Recenzii filmse si seriale asiatice subtitrate recenzii Despre noi despre noi Contact contact