Continuitatea este forţa noastră interioară!

Japonia, la vremea sakurei


Nu voi reveni pe larg asupra prezentării parcului Yoyogi și altarului Meiij, respectiv asupra detaliilor de prezentare ale Palatului și Grădinilor Imperiale din Tokyo, deoarece aceste informații pot fi recitite în secțiunea respectivă din impresiile de călătorie postate pe site în urma călătoriei pe care am făcut-o în august 2014. De altfel, am revenit într-o bună parte dintre obiectivele turistice vizitate atunci – pe de o parte pentru că am fost însoțită de trei prietene aflate la prima lor călătorie în Japonia, pe de altă parte deoarece despre unele dintre ele aflasem atunci că sunt locuri remarcabile în această perioadă a anului, în timp ce pe altele încercasem în urmă cu trei ani să mi le imaginez la vremea sakurei...



5 Tokyo - Altarul Meiji din parcul Yoyogi și Grădinile Imperiale

Recomanda aceasta pagina pe:


Fii alaturi de noi!

Urmareste-ne pe Facebook Urmareste-ne pe Google+

     Acum voi face prezentări mai sumare ale acestor locații, punctând elementele pe care le-am descoperit sau le-am înțeles între timp, beneficiind și de privilegiul de a urmări unele seriale sau filme, dar și în urma unor lecturi survenite ulterior primei mele experiențe de călător în spațiul nipon.

     Aș dori să punctez faptul că parcul Yoyogi și altarul Meiji reprezintă o creație prin care poporul japonez a onorat (și continuă să o facă!) memoria împăratului Meiji și a împărătesei sale, Shoken, cei care au deschis Japonia către lume – se poate spune chiar că au pus-o pe harta lumii prin saltul uluitor de rapid de la societatea niponă medievală (cu reguli extrem de stricte, închisă nu numai față de exterior ci chiar pe teritoriul arhipelagului, unde restricțiile privind deplasările au fost deosebit de severe în ultima parte a shogunatului Tokugawa) la perioada modernă, când Japonia a devenit o putere care și-a permis un conflict cu Rusia țaristă și un război de lungă durată cu China, ulterior (de fapt pe finalul ultimului razboi sino-japonez), implicându-se și în derularea celui de-al doilea război mondial cu o forță care nu ar fi putut fi lesne anticipată. 

     Am găsit clădirea altarului într-un proces de renovare, fiind aproape complet învelită în folii protectoare, dar asta nu ne-a împiedicat deloc să ne bucurăm de priveliștea oferită de cei doi arbori de camfor plantați în 1920, atunci când altarul a fost sfințit și inaugurat, numiți de către japonezi meoto kusu („soț și soție”) și priviți ca simbol al mariajului fericit și al vieții de familie armonioase.

     În imediata vecinătate a altarului se întinde Grădina Interioară, singura parte din actualul parc Yoyogi care a existat în perioada Edo, servind drept gradină pentru lorzii Kato din Kumamoto și Ii din Hikone. Mai mult decât atât, în prima jumatate a secolului 17, Iemitsu, fiul printesei Go și cel de-al treilea shogun din clanul Tokugawa, a vizitat acest perimetru. Se spune că sectorul mlăștinos format în lungul pârâiașului care străbate și astăzi grădina, era folosit pentru educarea fiilor celor două familii de daimyo care au stăpânit locul – băieții cultivau orez pentru a vedea cum se trudește pentru a obține cel mai important aliment din bucătăria Extremului Orient.

     Chiar la începutul perioadei Meiji, acest teren a trecut în proprietatea familiei imperiale, iar împaratul Meiji s-a implicat în mod direct în reamenajarea sa, ridicând și o casă de ceai, Kakuuntei (distrusă de bombardamentele nimicitoare din timpul celui de-al doilea război mondial și restaurată în 1958), la una dintre marginile grădinii redenumită Yoyogi, dăruind-o apoi împărătesei sale Shoken. De altfel, împăratul însuși îndrăgea foarte mult acest perimetru restrâns (acoperă circa 60 de hectare), înconjurat de bambuși pitici (Sasa veitchii, cărora japonezii le spun kumazasa) și arbori seculari, pentru frumusețea naturală și liniștitea sa, spunând că trezește o senzație de izolare benefică și tămăduitoare în vacarmul care caracteriza și atunci capitala imperiului… În 1893, mlaștina ce fusese folosită ca orezărie educațională a fost transformată într-o grădină cu stânjenei, flori foarte îndrăgite de împărăteasa Shoken.

     Atunci când am ajuns în dreptul laturii deschise spre eleșteu a casei de ceai, am avut surpriza de a constata că, în perioada sakurei, pe cinci suporturi montate în fața acesteia, erau expuse cinci exemplare senzaționale de bonsai bătrâni, unul mai impresionant decât celălalt, trezind uimirea și admirația în toți vizitatorii care nu ratau oportunitatea de a-i fotografia.

     Pe apele heleșteului Nan-chi, nu apăruseră încă nuferii pe care i-am admirat în august 2014, dar am putut urmări o pereche de rațe cu cioc pătat (Anas poecilorhyncha), înotând liniștite până în apropierea malurilor. Am avut și bucuria unui spectacol neașteptat: un bătrân așezat pe o bancă fluiera, imitând trilurile unei păsări și a reușit să stârnească entuziasmul întregii asistențe atunci când un bărbătuș de muscar albastru cu flancuri roșii, care – cel mai probabil – se afla între granițele teritoriului său de reproducere și, după mai multe reprize de răspuns adresat “intrusului rival” ce îi invadase teritoriul, a zburat și s-a așezat chiar pe mâna bătrânului! Spre deliciul nostru, frumosul muscar, agitat și evident foarte surescitat, a început să penduleze între mâna bătrânului ce continua să fluiere și ramurile arbuștilor din apropiere, de unde emitea câte o repriză de cântec puternic, părând nedumerit și iritat în proporții egale!    

      De-a lungul traseului de vizitare, am descoperit câțiva arbuști de trandafir domnesc (Kerria japonica), îmbrăcați în flori galben-aurii, asemănătoare unor trandafiri în miniatură, ramuri ale acestor arbuști fiind folosite frecvent în aranjamentele florale din fața unor altare sau în zona de ceremonie a ceaiului, după cum aveam să descoperim pe parcursul călătoriei noastre. Irișii din grădina cu stânjenei aveau doar câte o frunză sau două ițite din pământul mlăștinos ca niște lame scurte de pumnal. Ne-am oprit preț de câteva minute în foișorul din această zonă, admirând peisajul dominat de verde, cu un cireș ivit ca o făclie albă în fundal, undeva în dreapta noastră, după care am pornit vesele spre capătul grădinii, unde se află fântâna Kyomasa.

     Temperatura apei are valoarea constantă de 15 0C, indiferent de anotimp și, deși pe o tăbliță este menționată interdicția de consum, am citit că are o calitate deosebit de bună pentru că izvorul ce o alimentează traversează o succesiune de filtre naturale și a fost mult vreme folosită pentru ceremoniile de ceai; izvorul furnizează apa pentru grădina cu stânjenei și se varsă în heleșteul Nan-chi. Am avut șansa să surprindem și o pereche de turturele orientale, venite probabil să se adape din apa fântânii, complet indiferente față de interdicția menționată de către oameni!

     Pe traseul spre ieșirea din grădină, se întinde un sector de azalee și, pe neașteptate, am ajuns la o boltă formată din arbuști cu port mai înalt și timpurii, fiind deja gătiți cu flori delicate, într-o nuanță de corai. De altfel, cât ne-am oprit să facem fotografii, am remarcat aceeași reacție de surpriză plăcută la toți vizitatorii ce ajungeau în acest punct.

     Inițial, am avut intenția să ne petrecem restul zilei pe dealul Ueno, dar cum nu am reușit să ne atingem obiectiivul absolut necesar de a găsi o casă de schimb valutar, am rămas doar cu o pendulare de circa un ceas între diverse locații interioare (sugerate de informațiile contradictorii pe care le-am obținut în timpul căutărilor noastre) și aria de jos a dealului transformat în parc, admirând și veritabila explozie florală ce a atins toți cireșii parcului, atrăgând mii de japonezi și cel puțin câteva sute de turiști în acest perimetru. Ne-am schimbat planurile și am plecat spre stația Tokyo, unde am reușit să facem schimbul valutar de care aveam nevoie, după care am pornit repede spre zona Palatului Imperial, situată în apropiere și unde am estimat că am putea prinde un tur în Grădinile de Est.

      În plin centru administrativ al capitalei nipone, pe undele apei din șanțurile exterioare ale palatului, erau prezente câteva lebede de vară și un corcodel mic, iar pe deasupra noastră a trecut în zbor și un cormoran mare!

     Odată ajunse în zona de acces a ceea ce a reprezentat perimetrul castelului locuit de shogunii clanului Tokugawa, așa cum este și firesc în Japonia, am găsit poarta Ote-mon renovată și dezvelită privirilor, cu cele două corpuri ale sale.

     La intrarea în grădini, am primit fiecare câte un tichet de acces, gratuit (care trebuie predat la ieșire, așa încât nu trebuie rătăcit pe undeva pe traseu! ) În timp ce așteptam la rând, am descoperit că erau și alte tipuri de arbuști înfloriți, inclusiv merii pădureți, cu strălucitoarele lor flori roșu-corai, iar atunci când am ajuns lângă clădirea Muzeului colecțiilor imperiale, Sannomaru Shokozan, care găzduia o expoziție temporară de artă, am amuțit de plăcere în fața unui splendid cireș acoperit cu buchetele de flori bătute având o nuanță neverosimilă de crem-vernil. Nu am ratat oportunitatea de a vizita expoziția, prilej să admirăm picturi și poeme-picturi redând mai ales peisaje, dar și aspecte ale vieții cotidiene din perioada Edo, fiind realizate pe mătase și hârtie între secolul 17 și primele două decade ale secolului 20.

     Dincolo de zidurile secundare de apărare, au supraviețuit trei dintre Clădirile celor 100 de gărzi, ce serveau drept puncte de control pentru cei veniți în audiență la shogun. Traseul este ușor în pantă, dar vremea plăcută (am și uitat cum era în urmă cu doar 24 de ore, la sosirea noastră) și liniștea desăvârșită ne-au permis să ne bucurăm de peisaj, mergând agale și să ascultăm trilurile păsărilor.

     Cred că este potrivit să menționez faptul că s-au păstrat toate cele trei rânduri de ziduri ridicate în timpul perioadei Edo, dar nu au supraviețuit bombardamentelor din anul 1945 decât trei dintre turnurile de veghe de pe zidurile mijlocii, inclusiv Yagura (singurul cu trei etaje, la care am ajuns la capătul parcurgerii traseului nostru și unde am urmărit ploaia de petale alb-rozii ce se scutura din cireșul bătrân de alături).

     Dincolo de al treilea rând de ziduri, se întind astăzi Grădinile de Est. Înaintea Restaurației Meiji, aici, se ridica impunător și covârșitor castelul ridicat de Ieyasu Tokugawa, atunci cand a fost, practic, exilat de către Toyotomi Hideyoshi la Edo și care a fost locuit de către shogunii clanului Tokugawa timp de mai bine de 250 de ani. Perimetrul a fost transformat într-un parc unde sunt prezenți numeroși arbori seculari – cedri, pini și chiparoși, magnolii sau arbori de camfor - cu dimensiuni impresionante, viețuind aici încă de pe vremea când ultimii shoguni trăiau în castelul complet distrus și care nu a mai fost reconstruit.

     Am urmat poteca deschisă prin pădure, pe lângă un pâlc de bambuși, șerpuind până la faimoasa grădină Ninomaru, purtând amprenta faimosului maestru de ceai și peisagist Kobori Enshu, considerată reprezentativă pentru perioada Edo. Și aici, stânjeneii erau prezenți doar prin frunze scurte și ascuțite, țâșnind țanțoșe din pământul umed. Micuța grădină oferea un sectacol absolut epatant prin cireșii înfloriți printre pinii verde-întunecați și arborii cu frunze căzătoare, abia ițite din mugurii plesniți recent, dar și prin arbuștii de azalee timpurii, etalându-și buchetele de flori albe, roz, lila și alb-rozii în fundalul micului eleșteu, despre care am crezut inițial că sunt bujori.

     Pe malul nordic, între mai multe pietre cu forme variate, se află un pin bătrân ce pare că s-ar fi pornit să traverseze heleșteul, dar și-a schimbat brusc gândul, avântându-se spre cer și răsucindu-se înapoi spre mal, într-un exercițiu de gimnatiscă imposibil de imitat, iar un sector de mal este acoperit de pietre de râu ce par să fi fost alese pe sprânceană, având dimensiuni aproape identice, deasupra cărora se înalță o lanternă de piatră. Uriași crapi koi, înotau leneși în apele heleșteului, iar în apropierea podului ce îl traversează, o egretă mică își etala grația și eleganța, complet indiferentă la prezența noastră și a celorlalți vizitatori.

     În zona de platou a parcului, emoțiile noastre s-au împărțit între cireșii acoperiți de flori simple sau bătute, în tonuri de alb strălucitor, alb-sidefiu, alb-rozaliu și roz stins, aflați în plenitudinea perioadei de înflorire, respectiv, arbuștii de azalee din soiuri timpurii, prezenți pe versantul vestic, alături de câteva pâlcuri de bambus, etalând buchețele de flori colorate prinse în vârful ramurilor sau fiind complet înveliți într-o mantie forală ce taie respirația. Tufișurile pitice, plantate sub forma unor valuri succesive și despre care crezusem în august 2014 că trebuie să arate grozav în luna februarie (conform celor ce se întâmplă în serele grădinii botanice din Iași), s-au dovedit a aparține unor soiuri ceva mai târzii: erau încărcate de boboci și doar ici-colo câte o floare prinsese curaj să își deschidă corola colorată.

     Pe panta înverzită a celei de-a doua terase a fundației fostului cel mai înalt turn de veghe din arhipelag, Tenshudai, luminează pur și simplu decorul un splendid cireș înflorit, aproape luat cu asalt de către vizitatorii dornici să facă fotografii de sakura.

    Ne-am încheiat după-masa cu o plimbare prin Grădinile exterioare ale Palatului Imperial, răsfățându-ne privirile cu imaginea numeroșilor pini contorsionați ce domină peluzele gazonate, printre care am descoperit acum că sunt răspândiți numeroși cireși impozanți prin vârstă și alură, ale căror coroane acoperite de flori albe sau rozalii nasc un efect diafan și spectaculos printre pinii cu al lor verde-întunecat.

     În plus, unii cireși se ridică de după ziduri, uneori prelingându-și ramurile sub forma unor cascade alb-sidefii peste coama acestora. Am prins apusul soarelui în vecinătatea celor două poduri Nijubashi ce permit accesul către interiorul palatului imperial, iar gardienii au început să ne invite politicoși să părăsim perimetrul, orarul ce permite accesul publicului până în această zonă ajungând la final.

     Ne-am continuat plimbarea în lungul șanțului de apărare spre poarta Sakuradamon, la rândul ei, alcătuită din două corpuri, constatând că și cireșul ce îi dă numele, aflat în colțul dinspre apă al corpului interior al porții, încă era complet îmbrăcat în flori albe.

 

                                                             Andra_2011

         (Va urma)

Vizualizari: 10
Titlu: 5 Tokyo - Altarul Meiji din parcul Yoyogi și Grădinile Imperiale
Categorie: Japonia, la vremea sakurei
postat pe 24 June 2021 20:11:28 de




sus - la inceputul paginii Pagina principala cu articole




Va recomandam

Asicamp Blogul lui Atanase





| v5.2

© Copyright 2010-2017 a-queens.ro · Toate drepturile rezervate.
Navigand pe acest website presupune ca sunteti de acord cu: Termeni si conditii de utilizare.

Prima pagina prima pagina Trauceri traduceri Recenzii filmse si seriale asiatice subtitrate recenzii Despre noi despre noi Contact contact