Continuitatea este forţa noastră interioară!




White Vengeance

White Vengeance

Traducător: autarhe_a - Primul împărat al dinastiei Qin (Qin Shi Huangdi) unificase China în urma unor războaie de cucerire punând astfel capăt perioadei „regatelor combatante”. Dar guvernarea Qin şi-a impus reformele prin violenţă astfel încât şi-a atras destul de repede împotrivirea populaţiei şi a nobililor din fostele regate. Cu ocazia unei procesiuni are loc o încercare de asasinat la care participă două grupuri de rebeli. Un grup e din fostul regat Chu, condus de seniorul Xiang Yu ( Feng Shao Feng) iar celălalt, din fostul regat Han, e condus de un general de origine umilă, Liu Bang (Leon Lai). Cei doi lideri devin fraţi de cruce şi îşi unesc forţele sub autoritatea morală a fostului rege Huai Chu pentru a răsturna dinastia Qin. Dar prietenia lor nu rezistă în faţa tentaţiei la care îi supune fostul rege care dăduse un decret conform căruia cel care intră primul în cetatea Xianyang, capitala imperiului Qin, va deveni Senior Qin şi va deţine puterea efectivă în acea parte a imperiului. Evenimentele iau o întorsătură neaşteptată şi cei doi prieteni ajung cei mai mari duşmani. În încercarea de a rezolva o dată pentru totdeauna situaţia creată, cei doi se întâlnesc la un banchet dat la Palatul Hongmen de către seniorul Xiang Yu. Cu ce gânduri se duc cei doi acolo şi care vor fi consecinţele participării la acest banchet rămâne de văzut. În orice caz, evenimentul în sine a rămas celebru în istoria Chinei datorită aurei de mister care îl înconjoară.

Gen: Istoric Tara: China An aparitie: 2011 Limba: chineza
Regie: Daniel Lee Distributie: Leon Lai - Liu Bang; Feng Shao Feng - Xiang Yu; Anthony Wong - Fan Zeng; Zhang Hanyu - Zhang Liang; Crystal Liu Yifei -Yu Ji; Andy On - Han Xin; Jordan Chan - Fan Kuai;
Titlu: White Vengeance
Categorie: Istoric



Fii alaturi de noi!

Urmareste-ne pe Facebook Urmareste-ne pe Google+



Pentru mai multe informatii, comentarii sau recenzii trebuie sa te autentifici in sistem

Autentificare in sistem

Nu ai inca un cont? Nu-i bai, fa-ti unul!

Inregistrare cont nou

s


SECTIUNEA FILME - alte categorii



Actiune (3)

Rough Cut
Fly, Daddy, Fly
Assassination
Comedie (6)

Antique
Miss Change
Steal My Heart
Dreams Come True
The King’s Case Note
North Korean Guys
Comedie romantica (14)

My Little Bride
6 Years in Love
S Diary
Seducing Mr. Perfect
Madeleine
Everybody Has Secrets
I Will Teach You Love
Hotaru The Movie: It's Only A Little Light In My Life
I Fine Thank You Love You
Princess Hwapyung's Weight Loss
Hurry and Tell Me
The Taste of Curry
Bad Sister
The Princess and the Matchmaker
Drama (25)

The King and the Clown
Trilogia Samuraiului 1: The Twilight Samurai
Trilogia Samuraiului 2: The Hidden Blade
Trilogia Samuraiului 3: Love and Honor
Banaras - A Mystic Love Story
Lovers Vanished
Dance, Subaru !
Finding Shangri-La
Boku wa Imouto ni Koi wo Suru - My Sister, My Love
My Older Brother
What Should I Do?
Fireworks from the Heart
Maundy Thursday
Ichimei - Hara-Kiri: Death of a Samurai
Sweet Little Lies
Lingering Affection
Eternal Summer
Nobody s Daughter Haewon
Cherished Memories
The Sound of My Wife Breathing
The Way Home
Top Star
My Father
Caught in the Web
Monga
Drama romantica (23)

Changing Partners
Koikyokusei - Days with You
Hum Tum - You and Me
Fog Street
An Affair
Tokyo Tower
Temptation of Wolves
Hana no Ato - After the Flowers
Ardor
Kabhi Alvida Naa Kehna - Never Say Goodbye
The Mistress
Eternal Beloved
Aashiqui 2
When I Was the Prettiest
Lunch Box
Chunhyang (2000)
Tenshi no Koi ( My Rainy Days)
Daisy
My Love, Don't Cross That River
I Belonged to You
Letter from an Unknown Woman
The Third Way of Love
First Time
Istoric/Actiune/Romantic (8)

The Concubine
Ooku - The Women of the Inner Palace
Rurouni Kenshin
Masquerade
Rurouni Kenshin: Kyoto Inferno
Rurouni Kenshin: The Legend Ends
Memories of the Sword
Seondal: The Man Who Sells the River
Romantic (9)

Raiou - The Lightning Tree
Pianist
One More Chance
A Moment of Love
Don't Go Breaking My Heart
Don't Go Breaking My Heart 2
Love Wind, Love Song
Summer, Whispers
Why I'm Getting Married
Romantic/Fantasy (3)

Secret
Paheli
Try to Remember
Drama/Suspans (1)

The King

Va mai recomandam

Blogul lui Atanase



| v5.2

© Copyright 2010-2017 a-queens.ro · Toate drepturile rezervate.
Navigand pe acest website presupune ca sunteti de acord cu: Termeni si conditii de utilizare.


Google

postat in 19.02.2012 - 18:55 PM de Asian Queens Subbing Team


Prima pagina prima pagina Trauceri traduceri Recenzii filmse si seriale asiatice subtitrate recenzii Despre noi despre noi Contact contact